Ministerul Lucrarilor Publice, Transporturilor si Locuintei (MLPTL) are in derulare in judetele Vaslui si Iasi programe din domeniile constructiei de locuinte si alimentarii cu apa la sate in valoare totala de circa 70 milioane de euro, a declarat Sergiu Sechelariu, secretar de stat in MLPTL.
-Agentia Nationala pentru Locuinte are in executie, in judetul Vaslui, 900 de apartamente destinate inchirierii de catre tineri, in valoare de aproximativ 18 milioane de euro. De asemenea, in satele din judet sunt in curs de derulare mai multe lucrari de alimentare cu apa, realizate de compania Solel-Boneh, investitie de circa opt milioane de dolari-, a spus dl Sechelariu.
In judetul Iasi, MLPTL va construi 1.400 de apartamente pentru tineri si va realiza lucrari de alimentare cu apa la sate, proiecte in valoare circa 44 milioane de euro. -Iasiul se afla pe primul loc in tara in ceea ce priveste numarul de locuinte pentru tineri – 1.200 de unitati, si de aceea am suplimentat bugetul pentru realizarea a inca 400 de locuinte-, a spus Sechelariu.
Oficialul MLPTL a adaugat ca a solicitat primarului municipiului Iasi, Constantin Simirad, sa urgenteze formalitatile de alocare a unor suprafete de teren pentru construirea de case in sistem de credit ipotecar, avand in vedere ca la Primarie au fost inregistrate 300 de cereri in acest sens. -Am dat in folosinta, vineri, 42 de apartamente pentru tineri si o sala de sport in Pascani, precum si 24 de locuinte in Targu Frumos-, a mentionat Sechelariu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















