Două românce în vârstă de 20 și respectiv 21 de ani au fost găsite cu gâtul tăiat într-un hotel din centrul Romei, în apropierea gării Termini, au anunțat carabinerii, citați de AFP. Autoritățile au fost alertate de un apel telefonic ce sesiza o sinucidere. Ulterior s-a demonstrat că de fapt apelul telefonic fusese făcut chiar de către făptuitor, Marian Negoiță, care era concubinul uneia dintre tinere. Procurorul care se ocupă de caz a declarat presei italiene că românul a mărturisit crima, iar motivul invocat de acesta din urmă pentru a-și justifica fapta a fost acela că urma să fie părăsit de iubită, iar prietena acesteia o susținea. De asemenea autoritățile au mai constatat că Negoiță se afla sub influența stupefiantelor, cel mai probabil cocaină, deoarece era incoerent și nici măcar nu a putut preciza ora la care le-a ucis pe cele două tinere. Aceasta nu este prima infracțiune comisă de român în Italia, el fiind cunoscut de carabinieri datorită numeroaselor furturi comise în trecut.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















