
Federația Educației Naționale i-a transmis o nouă scrisoare deschisă primului-ministru prin care îl somează ca, în baza prerogativelor pe care le are și ca urmare a stabilirii salariului minim brut la nivel național, să desemneze echipa inter-ministerială pentru negocierea creșterilor salariale din 2008 pentru sectorul învățământ. În opinia sindicaliștilor, începerea de urgență a negocierilor este obligatorie pentru detensionarea actualei stări din Educație. Aceștia cred că stabilirea noii valori pentru salariul minim pe economie impune nu numai o reașezare a grilelor salariale din învățământ, dar și negocierea majorărilor pentru anul 2008. Sindicaliștii îi amintesc premierului faptul că Federația Educației Naționale i-a solicitat acestuia de mai multe ori, pe parcursul anului 2007, începerea negocierilor pentru stabilirea acestor creșteri salariale. Ei sunt de părere că, dacă nici acum, după aprobarea bugetului, premierul nu va da curs cererii FEN, acesta va fi singurul responsabil pentru acțiunile de protest care vor urma. Aceasta este cea de-a cincea scrisoare adresată de FEN premierului în legătură cu începerea negocierilor pntru majorările salariale care vor fi acordate cadrelor didactice în acest an. Cristian Adomniței, ministrul educației, dădea asigurări ferme în luna decembrie că aceste negocieri vor începe până la sfârșitul anului trecut, lucru care însă nu s-a întâmplat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















