Liderii tarilor de pe cele doua continente americane si-au reafirmat, la Quebec, in Canada, angajamentul lor pentru crearea, pana in 2005, a celei mai mari zone de comert liber din lume. Aceasta va elimina barierile pornind de la regiunile nordice ale Canadei pana la Cape Horn in Chile si, o data implementat, va deveni cel mai mare bloc de comert din lume. Acordul semnat la incheierea lucrarilor summit-ului din Canada prevede ca din aceasta regiune vor face parte doar tarile cu guvernare democratica. Intr-o declaratie data la finalul celor trei zile ale summit-ului pan-american, liderii tarilor prezente la inrevederi s-au angajat, de asemenea, sa reduca, pana in 2015, la jumatate numarul celor care traiesc in saracie pe continentul american. -Nu vom precupeti nici un efort pentru a-i elibera din saracie pe cetateni, iar guvernele statelor prezente la summit vor intari protectia mediului si vor gasi metode de folosire a resurselor naturale pentru realizarea unui echilibru intre dezvoltarea economica si protectia mediului-, a declarat presedintele George Bush. Acesta a caracterizat intrunirea drept un -un real succes- si si-a exprimat convingerea ca -vom putea trece peste toate greutatile cu care ne vom confrunta-. Cuba ramane singura natiune exclusa din regiune – ca si din lucrarile summit-ului -, marginalizata din cauza lipsei libertatii alegerilor electorale.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















