Implicarea cu care solistul trupei U2 s-a dedicat unor probleme sociale majore i-a adus o ofertă din partea cotidianului "New York Times", care i-a propus cântărețului să scrie o rubrică de opinie în publicație, informează Mediafax.
Editorul "New York Times" a motivat decizia spunând că "Bono este un om extraordinar care se gândește în profunzime la arta pe care o practică și la problemele majore cu care se confruntă lumea".
Cunoscut mai ales datorită activităților sale filantropice, Bono nu este chiar la primul experiment de acest fel. În 2006, el a mai lucrat ca editor, pentru o zi, pentru "The Independent" și "Lib?à?¢ration", și a colaborat, în aceeași calitate, la realizarea ediției din luna iulie a revistei "Vanity Fair", în 2007, în cadrul campaniei de combatere a sărăciei din Africa.
Bono s-a declarat onorat de ofertă, deși a recunoscut că "nu am fost niciodată bun la puncte și virgule".
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















