O noua carte publicata in Marea Britanie dezvaluie faptul ca premierul britanic, Tony Blair, i-a promis ministrului de finante, Gordon Brown, ca se va retrage inainte de alegerile programate pentru primavara acestui an. Este vorba despre volumul scris de jurnalistul Robert Peston, de la -Sunday Telegraph-, care afirma ca, in noiembrie 2003, Blair a simtit ca pierde increderea alegatorilor si a fost de acord sa-i cedeze locul lui Brown. El s-a razgandit atunci cand apropiati ai sai i-au spus ca actualul ministru de finante comploteaza impotriva sa, pentru a-i lua locul. Un comunicat al guvernului britanic a dezmintit cele publicate de jurnalistul britanic. De altfel, popularitatea lui Gordon Brown o depaseste pe cea a premierului, un nou sondaj de opinie publicat ieri demonstrand ca 27% din britanici doresc sa-l aiba drept premier pe Gordon Brown, cu 1% mai multi decat cei care doresc ca Tony Blair sa ramana in post pentru un nou mandat. Daca ministrul de finante l-a secundat in mod loial si eficient pe actualul premier de la sosirea la putere a acestuia din urma, in 1997, fiecare din cei doi politicieni are sustinatorii sai in cadrul Partidului Laburist.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















