Parlamentul irakian a respins ieri, in unanimitate, Rezolutia 1441 a Consiliului de Securitate al ONU, la numai cateva ore dupa ce secretarul american de stat Colin Powell amenintase cu declansarea razboiului mai devreme de sfarsitul anului, respectiv la 8 decembrie. Aceasta este data la care expira ultimatumul ONU adresat Irakului cu privire la prezentarea unui raport referitor la situatia arsenalului de distrugere in masa.
-Nu vom astepta pana in februarie sa vedem daca Irakul coopereaza sau nu-, a declarat Powell pentru CNN.
Ultimul cuvant asupra rezolutiei ONU il va avea, ca de obicei, Saddam Hussein prin intermediul celui mai inalt for irakian, Consiliul Comandamentului Revolutionar, pe care il controleaza in totalitate. Presedintele mai are la dispozitie cel mult trei zile pentru a accepta documentul. In caz contrar, o interventie militara americana este inevitabila, stipuleaza documentul aprobat vineri de Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite.
Rezolutia ONU autorizeaza reintoarcerea neconditionata a inspectorilor pe probleme de dezarmare in Irak si accesul nelimitat al acestora la toate site-urile suspecte, inclusiv la foarte bine pazitele palate ale lui Saddam Hussein. Ea prevede, de asemenea, ca in cazul in care Bagdadul nu respecta solicitarile internationale, Statele Unite pot declansa razboiul automat, chiar si in lipsa unui mandat ONU.
-Aceasta rezolutie incalca legile internationale si suveranitatea tarii, demonstrand totodata relele intentii ale Administratiei SUA-, declara presedintele Parlamentului irakian Saadoun Hammadi cu putin timp inaintea votului negativ de ieri.
CIA se intoarce
Indiferent de decizia finala a presedintelui de la Bagdad, Statele Unite sunt pregatite sa declanseze razboiul in orice moment. O ultima dovada in acest sens o reprezinta revenirea agentilor CIA in nordul kurd al Irakului, punct-cheie pentru orice interventie militara antiirakiana.
Potrivit unor inalte surse kurde, citate de -L.A. Times-, agenti americani s-au infiltrat pe teritoriul irakian, avand in principal trei misiuni: munca de teren in eventualitatea declansarii razboiului, instalarea unui post de monitorizare a miscarilor irakiene si urmarirea indeaproape a unei grupari islamiste aflate in legatura cu Al-Qaida.
SUA au fost nevoite sa renunte la baza CIA din nordul Irakului, dupa invazia fortelor lui Saddam, in 1996. Ofensiva ordonata de Bagdad a determinat atunci si retragererea opozitiei irakiene. Din acel moment, SUA si liderii opozitiei au actionat din afara Irakului.
Statele Unite se pot baza pe sprijinul kurzilor din regiune, care, pe langa numeroasele lovituri primite din partea regimului Saddam Hussein, au tot interesul sa isi asigure cooperarea cu Occidentul, simtindu-se amenintati totodata de Turcia si Iran.
Washingtonul a promis sa apere minoritatea kurda, comasata in nordul Irakului, in cazul unei invazii a trupelor lui Saddam, sustin aceiasi oficiali kurzi.
La Washington, CIA si Pentagonul nu au confirmat rapoartele privind revenirea agentilor in regiune sau cooperarea cu reprezentantii kurzilor.
Supravegherea lui Saddam
La randul lor, oficialii irakieni par sa fi inteles importanta unui razboi al informatiilor. Ei au declansat o masiva campanie de supraveghere a ambasadelor si bazelor militare americane din Golful Persic, Europa si Asia, sustine postul de televiziune ABC.
Printre tintele predilecte ale irakienilor, identificate de autoritatile de la Washington, se numara: ambasada de la Amman (Iordania), tinuta sub supraveghere 24 de ore din 24 dintr-un apartament din apropiere; reprezentanta diplomatica de la Helsinki (Finlanda), filmata dintr-o masina cu placute de inmatriculare diplomatice irakiene; baza navala de la Rota (Spania), una dintre cele mai mari din Europa; complexul naval din Bahrein, de departe cel mai important controlat de americani in regiune; chiar si cimitirele – saptamana trecuta, in Filipine, un diplomat irakian a fost observat in timp ce filma un astfel de loc unde sunt inmormantati soldatii americani ucisi in al doilea razboi mondial si unde trebuia sa aiba loc, luni, o ceremonie de comemorare (evenimentul, ce urma sa se bucure de participarea ambasadorului american, a fost insa anulat).
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















