Bancile comerciale romanesti au continuat, in ultimele sapte zile, tendinta de reducere a dobanzilor la depozite. La nivelul bonificatiilor in lei, a operat reduceri Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD) – Groupe Societe Generale. Aceasta a diminuat cu doua procente ratele dobanzilor pentru depozitele la termen in lei constituite de persoanele fizice si cu un procent pe cele acordate persoanelor juridice. Alte doua banci, Banca Ion Tiriac si Banca Agricola, au diminuat dobanzile pasive in dolari, lasand nemodificate bonificatiile in lei si pe cele in valute europene. Concomitent cu reducerea dobanzilor la depozite, bancile au inceput sa diminueze si dobanzile active, -ieftinind-, astfel, creditele acordate. O astfel de decizie a luat, pentru a doua oara in ultimele trei saptamani, Banca Comerciala Romana (BCR), reducerile de dobanzi fiind operate la creditele in lei, destinate persoanelor juridice. Din prima zi a lunii iulie, a redus dobanzile la credite in lei si Banca Romana pentru Dezvoltare, diminuarea fiind de pana la sase puncte procentuale si aplicandu-se atat clientilor persoane fizice, cat si agentilor economici.
In prezent, bancile acorda pentru depozitele in lei la vedere dobanzi ce variaza intre 3% (ING) si 9% (UGBI NV Amsterdam). Pentru depozitele la termen in moneda nationala, persoanele fizice si agentii economici beneficiaza de dobanzi anuale cuprinse intre 31% (Banca Ion Tiriac) si 38% (ING) – pentru termene de o luna, intre 31% (Banca Ion Tiriac) si 37,5% (Banca Romana de Scont) – pentru termene de trei luni, intre 33% (Banc Post si Volksbank) si 38% (BRS) – pentru termene de sase luni, intre 32% (Bank Austria Creditanstalt si Volksbank) si 39% (BRS) – pentru termene de noua luni si intre 30% (Volksbank) si 40% (BRS) – pentru termene de un an. Comisionul din suma restituita este cuprins intre 0% si 0,75%, in functie de banca, iar taxa de deschidere a unui cont, pentru persoanele juridice – intre 0 lei si 100.000 lei. Suma minima necesara pentru constituirea unui depozit in lei variaza intre 100.000 lei si echivalentul a 5.000 dolari, in cazul persoanelor fizice, si intre 500.000 lei si 150 milioane lei, in cazul agentilor economici.
La nivelul depozitelor in dolari, dobanzile la vedere acordate de bancile romanesti, variaza intre 1% (ING, Banca Romaneasca) si 4% (UGBI). Depozitele la termen in moneda americana beneficiaza de dobanzi cuprinse intre 3,04% (Bank Austria) si 5% (BRS) – pentru termene de o luna, intre 3,15% (Bank Austria) si 5,5% (RoBank) – pentru termene de trei luni, intre 3,13% (Bank Austria) si 5,75% (Robank) – pentru termene de sase luni, intre 3,23% (Bank Austria) si 5,75% (BRS) – pentru termene de noua luni si intre 3,29% (Bank Austria) si 6% (BRS) – pentru termene de un an.
Depozitele bancare la vedere in euro sau in marci germane beneficiaza de dobanzi cuprinse intre 0,5% (ING) si 3% (BCR), in timp ce pentru depozitele la termen in moneda europeana, dobanzile variaza intre 2,2% (BRD) si 4% (Finansbank) – pentru termene de o luna, intre 2,3% (BRD) si 5% (Alpha Bank) – pentru termene de trei luni, intre 2,4% (BRD) si 5,25% (Alpha Bank) – pentru termene de sase luni, intre 2,45% (BRD) si 5,25% (Alpha Bank) – pentru termene de noua luni si intre 2,5% (BRD) si 5,5% (Alpha Bank) – pentru termene de un an.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















