Home Politic Botiș traduce „creștinește” Codul Muncii: Ridicați-vă voi cei care ați lenevit și...

Botiș traduce „creștinește” Codul Muncii: Ridicați-vă voi cei care ați lenevit și munciți

DISTRIBUIŢI

Ministrul Muncii, Ioan Botiș, a declarat, ieri, la Bistrița, că noul Cod al Muncii poate fi tradus "creștinește" astfel: "Ridicați-vă voi cei care ați lenevit și munciți, căci răsplata voastră va fi bunăstarea".


Ministrul Muncii a făcut aceste declarații jurnaliștilor după ce a discutat cu mai mulți sindicaliști care, ieri după-amiază, s-au adunat să protesteze în fața Prefecturii Bistrița-Năsăud, nemulțumiți de prevederile noului Cod.
"Ca să mă exprim creștinește, noul Cod al Muncii spune în felul următor: ridicați-vă voi cei care ați lenevit și munciți, căci răsplata voastră va fi bunăstarea. Asta spun ca să dau o traducere creștinească Codului. E mesajul pe care îl transmit tuturor. Acești oameni care au loc de muncă, muncesc, ei țin societatea asta în spate. Eu spun că noul Cod al Muncii pe cei leneși trebuie să-i aducă la muncă și asta va face", a declarat Botiș.

Ministrul i-a criticat apoi pe liderii sindicali întrucât nu le-ar fi explicat bine oamenilor prevederile noului Cod al Muncii, după ce un jurnalist l-a întrebat dacă el crede că protestatarii sunt manipulați.
"Nu știu dacă oamenii care vin să protesteze sunt manipulați. Eu am spus că liderii sindicali pot să facă și lucrul acesta, să nu informeze corect. Eu, dacă aș fi fost lider sindical, m-aș fi întâlnit cu oamenii și aș fi discutat. Le-aș fi arătat Codul Muncii actual cu avantaje și dezavantaje și ce a propus Guvernul și i-aș întreba dacă meregem să ne batem cu ei sau nu", a declarat Ioan Botiș.

El a adăugat că, în baza actualului Cod, dacă există într-o unitate un membru de sindicat, salariații nu mai pot avea reprezentanți.

"Eu am făcut o modificare și, dacă va trece Codul în formula aceasta, și salariații pot să aibă reprezentare la nivel de unitate, pot să-și negocieze un contract de muncă. Au concurență, acesta este adevărul simplu, și sindicatul va avea acum concurență în unități. E o problemă într-adevăr", a declarat ministrul.
?à?íntrebat dacă are emoții legate de votul pe moțiune, Botiș a spus că nu, fiindcă are credința că ceea ce face va schimba lucrurile în bine.

"Nu mi-e frică de moțiune, nu mi-e frică pe plan politic de nimic fiindcă am credința că prin ceea ce fac lucrurile se vor schimba în bine în continuare. Nu am această frică", a spus el.
Ioan Botiș a declarat că vineri s-a întâlnit și cu reprezentanții camerelor de comerț din țară în fața cărora a prezentat Codul Muncii.
Aproape o sută de sindicaliști s-au adunat, ieri, să protesteze în fața Prefecturii Bistrița-Năsăud, nemulțumiți de noul Cod al Muncii, aceștia discutând însă, în grupuri, cu Ioan Botiș care a venit inopinat în mijlocul lor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.