Printesa Ana a Angliei si-a recunoscut, ieri, in fata unei instante penale, vinovatia pentru atacul cainelui sau bull-terrier asupra a doi copii intr-un parc. Din secolul VII si pana acum, nici un membru al familei regale britanice nu a mai comparut in fata unui tribunal penal. La ora 11.00, unica fiica a reginei Elisabeta a II-a a comparut personal in fata tribunalului din Slough (estul Londrei). Printesa, in varsta de 52 de ani, a fost inculpata pentru ca si-a lasat cainele sa se plimbe -periculos de liber-. La 1 aprilie anul trecut, bull-terrier-ul ar fi atacat doi copii, in varsta de 7 si 12 ani, in Parcul Mare din Windsor, in apropiere de Slough. Numele celor doi copii nu au fost date publicitatii. In aceasta tara – care numara sase milioane de caini la 60 de milioane de locuitori – atacurile cainilor constituie un delict. Fiica reginei este, teoretic, pasibila de o pedeapsa de 6 luni de inchisoare, de o amenda de 5.000 de lire (aproape 8.000 de euro) si poate primi interdictie de a mai avea caine. Printesa Ana devine primul membru al unei familii regale britanice care se afla in boxa acuzatilor pentru o infractiune, dupa regele Charles I, judecat si condamnat pentru tradare, in ianuarie 1649. El a fost apoi decapitat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















