Home Special Micii actionari au luat pe nimic crema imobiliara din zona Floreasca

Micii actionari au luat pe nimic crema imobiliara din zona Floreasca

DISTRIBUIŢI

Persoanele instalate abuziv la conducerea societatii bucurestene CI-CO SA au reusit, printre multe alte ilegalitati, sa dea si cateva tunuri serioase pe piata terenurilor din Capitala, care ar face sa paleasca de invidie orice cetatean cu cativa bani in buzunar si orice agentie imobiliara.

Astfel, membrii in conducerea CI-CO au vandut catre propriile lor firme, Agrom Trust si Bivuac, terenuri situate in sectorul 1 al Bucurestilor, intre discoteca -Why Not- si Patinoarul Floreasca, la doi pasi de clubul de lux Nasty, cu numai 5.000 de lei metrul patrat, inclusiv TVA.

Astfel, Fabrica de Gheata Floreasca, situata intr-o zona unde terenurile se vand pe piata libera cu aproximativ 400 de dolari metrul patrat, a fost cumparata in tandem de Agrom Trust (70%) si Bivuac Impex (30%). Conducatorii atat ai CI-CO, cat si ai cumparatorilor au apreciat-o insa la 4.200 lei metrul patrat, 5.000 de lei cu tot cu TVA. La data de 16 iunie 2000, terenul, in suprafata de 2.026,5 metri patrati, a fost vandut cu… 10,146 milioane de lei. Cealalta societate a cumparat in aceeasi zi si la acelasi pret unitar 868,5 metri patrati, la pretul -record- de 4,3 milioane de lei. Nici constructiile aferente terenului nu au iesit din tiparul tranzactiei, metrul patrat de constructie fiind -negociat- la 93.000 de lei, in situatia in care o cusca pentru caini, de 1 mp, se vinde pe Calea Giulesti cu cel putin 500.000 de lei.

5.000 de lei metrul patrat de teren in sectorul 1 al Bucurestilor, cu tot cu TVA! Si nu oriunde, ci intre discoteca -Why Not- si Patinoarul Floreasca, la doi pasi de clubul de lux Nasty. Performanta a fost realizata de doua societati bucurestene, Agrom Trust si Bivuac Impex SRL, care au reusit sa cumpere terenuri de lux la preturi la care si pensionarii s-ar incumeta. Vanzatorul este o societate care a fost in centrul mai multor scandaluri in ultimii patru-cinci ani, si anume SC CI-CO SA Bucuresti. Acest pret de toata jena a fost obtinut in urma unei negocieri desfasurate -in oglinda-, conducatorii CI-CO de la acea vreme fiind si principalii actionari de la Agrom Trust si Bivuac.

Micii actionari au devalizat societatea

Este un lucru deja cunoscut ca societatea CI-CO nu mai exista decat pe hartie, aceasta fiind devalizata, de-a lungul vremii, atat de active, cat si de milioanele de dolari din conturi. Ultimii care stapanesc, inca, destinele societatii, sunt micii actionari care au reusit sa inlature de la conducerea CI-CO pe actionarul majoritar, SIF Muntenia (76%). -Acesti mici actionari, SC Global Trade SRL, SC Bivuac Impex SRL, Agrom Trust SRL si SC Pestisorul de Aur SRL au reusit sub umbrela protectoare a Justitiei si Politiei (…) sa-si insuseasca 80% din activele (terenuri, cladiri, mijloace fixe, utilaje) SC CI-CO SA, la valori nereactualizate si cu mult sub valoarea reala-, se arata in scrisoarea deschisa adresata Parlamentului, Presedintelui si Guvernului Romaniei, de catre sindicatul de la CI-CO.

Unul dintre numeroasele exemple in acest sens este cel al Fabricii de Gheata Floreasca, cumparata in tandem de Agrom Trust (70%) si Bivuac Impex (30%). Fabrica este situata pe Bulevardul Mircea Eliade, numarul 16, zona taxata la preturi de circa 400 de dolari metrul patrat pe piata imobiliara. Ei bine, conducatorii atat ai CI-CO, ca si ai cumparatorilor au apreciat-o, la 4.200 lei metrul patrat, 5.000 de lei cu tot cu TVA. Astfel, prin factura nr. 2966055 din data de 16 iunie 2000, terenul in suprafata de 2.026,5 metri patrati -reprezentand cota indiviza 70% aferenta activului Fabrica de gheata Floreasca- la pretul de 10,146 milioane de lei, cat valoreaza in prezent un singur metru patrat din cei 2.026 m.p. Cealalta societate a cumparat, la acelasi pret unitar, 868,5 metri patrati, prin factura nr. 2966072 din aceeasi zi, la pretul -record- de 4,3 milioane de lei. Nici constructiile aferente terenului nu au iesit din tiparul tranzactiei, metrul patrat de constructie fiind -negociat- la 93.000 lei, in situatia in care o cusca pentru caini, de 1 mp, se vinde pe Calea Giulesti cu cel putin 500.000 lei.

Supertranzactii pe sume modice

Tranzactii imobiliare -de invidiat- s-au facut si cu alte active ale societatii CI-CO. Astfel, in aceeasi zi din luna iunie a anului trecut, jumatate de hectar de teren din zona Colentina a fost vandut aceluiasi beneficiar cu 5.300 lei/mp, in situatia in care pretul zonei este de 40 de dolari. Terenul apartine -Sectiei de bauturi racoritoare Colentina-, situat in Strada Fabrica de Gheata nr. 1, sector 2 Bucuresti, constructiile aferente fiind apreciate la 36.500 lei metrul patrat de suprafata construita.

In scrisoarea deschisa adresata Parlamentului sunt prezentate cazuri similare, cum ar fi unitatea de sifoane -Delfinului- (imobil, teren de 42,15 metri patrati si mijloace fixe) achizitionata cu fabuloasa suma de 1,6 milioane lei cu tot cu TVA: -In aceasta valoare au fost incluse mijloace fixe care si subevaluate erau de 190.200.000 lei-. Tot asa, un teren de 553 de metri patrati, in apropiere de Foisorul de Foc, plus imobil in suprafata de 287 metri patrati a fost livrat -cu modica suma de 8.214.508 lei cu TVA inclus-.

Matrapazlacurile de la CI-CO sunt de mult timp in atentia Politiei si a Parchetului, dar au existat numeroase semnale despre taraganarea anchetei. Nu cu mai mult de doua saptamani in urma, Inspectoratul General al Politiei emitea doua adrese contradictorii. Intr-una dintre acestea, Directia Economico-Financiara anunta ca dosarul se afla la Directia Cercetari Penale, in timp ce in cealalta Directia Cercetari penale pretindea exact contrariul.

Dorin Cimpoesu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.