Sindicatele din constructii au in vedere constituirea unui sistem de autoreglementare pentru securitatea si protejarea in munca si constituirea intr-o fundatie, similara celei care poarta numele de Casa Sociala a Constructorilor. Organizatia va fi insarcinata cu efectuarea controlelor in santierele de constructii care se confrunta cu probleme, rolul lor fiind acela de a oferi sfaturi pentru remedierea situatiei, si nu de a da amenzi. Sistemul va fi unul de tip -bulina albastra-, care va oferi astfel posibilitatea celor de la Inspectia Muncii sa se focalizeze pe santierele cu adevarat problematice si sa le ocoleasca pe cele care se pot redresa. Potrivit presedintelui Federatiei Generale a Sindicatelor Familia, Dan Cristescu, saptamana aceasta va fi stabilit seful de proiect al acestui demers care sa dezvolte conceptul. Pe de alta parte, sindicatele din constructii cer Ministerului Integrarii sa fie informati cu privire la cotele care au fost negociate cu UE.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














