La doua zile dupa lansarea de la centrul spatial Kennedy, naveta americana Endeavour s-a cuplat, in noaptea de luni spre marti, de Statia orbitala internationala (ISS). Comandantul ambarcatiunii spatiale, James Wetherbee, a realizat -o manevra ca la carte-, a declarat Rob Navias, comentand, din sala de control a misiunii, operatiunea de -intalnire- a navetei cu laboratorul orbital. E adevarat, cuplarea a avut loc cu 30 de minute intarziere fata de ora stabilita, la o altitudine de 397 de kilometri.
Conform traditiei, trapa ISS a fost deschisa imediat dupa jonctiune, actionata fiind de astronautul american Peggy Whitson, de la bordul complexului spatial. -Uram un bun venit in noua sa casa expeditiei cu numarul sase-, a lansat unul dintre responsabilii operatiunii de cuplare la apropierea noului echipaj, alcatuit din doi americani si un rus: comandantul Kenneth Bowersox, astronautul Donald Petit si cosmonautul Nikolai Budarin. Dupa un somn de opt ore, astronautii vor incepe pregatirile pentru trei iesiri in spatiu, a caror efectuare a fost incredintata americanilor Michael Lopez-Alegria si John Herrington. Ieri, urma sa se procedeze la scoaterea din cala navetei Endeavour, cu ajutorul unei macarale, Canadarm1, a unei instalatii de 12,5 tone, denumita P1 (Poarta Unu sau Babord Unu). O operatiune delicata si niciodata practicata cu o incarcatura de asemenea greutate. Costand aproximativ 390 milioane de dolari, elementul P1, construit de Boeing, face parte din viitorul sistem de racire a Statiei. El va lungi cu 14 metri coloana vertebrala a ISS care, la final, va masura peste 100 de metri si va servi drept suport pentru cele aproape 4.000 de metri patrati de panouri solare care vor furniza energie laboratorului orbital. Revenirea Enedeavour la Cape Canaveral este prevazuta pentru 4 decembrie, cu actualul echipaj al ISS, comandantul rus Valeri Korzun, cosmonautul rus Serghei Trescev si americanca Peggy Whitson, cei trei aflati in spatiu din luna iunie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















