Tarile Uniunii Europene vor trebui sa faca mult mai multe eforturi decat pana in prezent pentru cresterea locurilor de munca. Potrivit site-ului Euroactiv, intr-un raport prezentat la Bruxelles, la sfarsitul lunii ianuarie, de catre Comisia Europeana, se arata ca statele membre trebuie sa se angajeze intr-o maniera mai hotarata in reformele ce vor relansa cresterea economica si vor determina aparitia a noi locuri de munca.
Documentul cu privire la locurile de munca pentru 2004-2005 arata ca, in ciuda reformelor intreprinse de mai multe state membre, se observa o stagnare globala in privinta locurilor de munca in UE si in ceea ce priveste relativa crestere a productivitatii. Astfel de tendinte prin care se arata ca progresele facute sunt inegale, atat la nivel de sectoare, cat si la nivel de tari, au fost, de altfel, identificate inca din anul 2003, iar Consiliul a adoptat, in consecinta, -Marile orientari de politica economica pentru 2003-2005-, un raport ce defineste strategia economica de crestere a competitivitatii Uniunii Europene.
Concluziile ce se pot trage din rapoartele care evalueaza realizarea obiectivelor multianuale fixate pentru economie in general si pentru piata interna, locurile de munca si mediu, in special, arata ca progrese certe au fost inregistrate in domeniile intaririi pietei unice a Uniunii Europene, ameliorarii mediului de afaceri, dar raman inca multe de facut pentru intarirea competitivitatii blocului economic european (asanarea finantelor publice, introducerea unor politici mai active pe piata muncii, o investire mai productiva sau o integrare mai puternica a pietelor), pentru marirea numarului de locuri de munca si pentru protejarea mediului inconjurator.
Comentand raportul, Joaquin Almunia, comisarul pentru afaceri economice si financiare, a aratat ca tarile membre ale Uniunii Europene vor trebui in primul rand sa aplice noi reforme economice pentru a putea sa-si indeplineasca obiectivele in ceea ce priveste competitivitatea si locurile de munca. -Statele membre trebuie sa adopte calea reformelor economice intr-o maniera mai convingatoare daca vor sa respecte obiectivele ambitioase care au fost fixate de ele insele in materie de competitivitate si locuri de munca-, a declarat comisarul pentru afaceri economice si financiare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















