Home În Lume UE a luat noi măsuri restrictive contra aliaților lui Gaddafi

UE a luat noi măsuri restrictive contra aliaților lui Gaddafi

DISTRIBUIŢI

Miniștrii de externe din UE, reuniți în cadrul Consiliului Afaceri Externe (CAE), au decis luni extinderea măsurilor restrictive contra unor entități financiare libiene și a unor membri ai regimului Gaddafi, ca urmare a agravării situației din Libia. Astfel, interdicțiile de călătorie și înghețarea activelor financiare se vor aplica pentru încă 11 persoane, care se alătură altor 27 de oficili libieni supuși acestor sancțiuni, printre care și liderul Muammar Gaddafi.
În plus, vor fi înghețate și activele financiare unui număr de nouă entități financiare. Numărul acestor entități ajunge astfel la 14, printre care se află și Banca Centrală a Libiei. Numele celor 11 persoane și 9 entități financiare au fost publicate ieri în „Jurnalul Oficial al Uniunii Europene“.
În schimb, UE nu a luat încă o decizie oficială cu privire la sancțiunile vizând sectorul petrolier și al gazelor naturale din Libia, în condițiile în care în rezoluția Consiliului de Securitate al ONU de joia trecută sunt incluse sancțiuni contra companiei petroliere National Oil Company (NOC). Pe 28 februarie, Consiliul UE a adoptat o primă decizie privind restricțiile aplicate unor oficiali libieni și unor entități financiare din Libia.
De asemenea, Consiliul de Securitate al ONU a avut luni seară o reuniune cu ușile închise pentru a discuta despre situația din Libia.

Noi operațiuni militare contra Libiei

Operațiunile franceze asupra Libiei au fost reluate luni, a anunțat un purtător de cuvânt al armatei. Avioanele au plecat de la baza din nord-estul Franței și din Corsica spre Libia, Franța având 15 avioane care participă la operațiune. De asemenea, portavionul „Charles de Gaulle“ este în drum spre Libia. Guvernul francez a spus luni că zilele de raiduri „l-au oprit pe Gaddafi în operațiunea sa de a masacra civilii“.
Parisul a inițiat sâmbătă intervenția militară împotriva forțelor lui Gaddafi, avioanele franceze distrugând tancuri și vehicule blindate libiene, fiind secondate apoi de peste 110 rachete de croazieră trase de pe mare de navele americane și britanice.
Scopul operațiunii – prima care are loc în zona arabă după opt ani de la invazia din Irak – este de a impune o zonă de interdicție aeriană în Libia, pentru a-l împiedica pe Muammar Gaddafi să mai folosească avioanele și elicopterele împotriva populației civile. Pentagonul a anunțat însă că vor fi avute în vizor și trupele terestre ale liderului libian, întrucât și acestea au un rol în susținerea forțelor aeriene ale țării.
De asemenea, Norvegia a trimis luni șase avioane F-16, ca parte a contribuției sale la operațiunea din Libia. În afară de avioane, o aeronavă Hercules de transport este pe drum, cu echipament și personal pentru avioane. Norvegia este membră NATO, ca și Danemarca, șase avioane daneze F-16 fiind desfășurate sâmbătă în sudul Siciliei pentru a participa duminică la prima operațiune deasupra Libiei.
Forțele britanice au luat parte și ele duminică la un raid coordonat împotriva sistemelor libiene de apărare antiaeriană. Două avioane de vânătoare spaniole de tip F-18 au decolat luni de la baza italiană Decimomannu, din Sardinia, pentru a efectua prima lor misiune menită să impună respectarea zonei de interdicție aeriană în Libia.

Dezacorduri privind intervențiile militare

Statele UE par mai divizate ca niciodată pe chestiunea acțiunii militare din Libia, în condițiile în care cel mai mare membru al blocului, Germania, insistă că opoziția sa a fost justificată, având în vedere criticile Ligii Arabe pe tema raidurilor occidentale la doar trei zile de la declanșarea intervenției.
Alți miniștri europeni au insistat că operațiunea „Odyssey Dawn“ respectă pe deplin ceea ce a autorizat ONU, deoarece prevede o zonă de interdicție aeriană și toate măsurile pentru protejarea civililor. Italia refuză ca forțele coaliției să desfășoare un război împotriva Libiei, a menționat luni ministrul italian de externe, Franco Frattini, afirmând că vrea să verifice conformitatea primelor bombardamente cu rezoluția ONU. „Acesta nu ar trebui să fie un război împotriva Libiei, ci aplicarea integrală a rezoluției ONU“, a declarat el. Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a criticat și el rezoluția Consiliului de Securitate ONU pe tema Libiei, denunțând faptul că permite o intervenție militară străină împotriva unui stat suveran.

Bombardarea Libiei a crescut prețul petrolului

Prețul petrolului, la nivel global, a crescut brusc luni dimineață după bombardarea Libiei de către coaliția internațională, pe fondul temerilor că țara nu va reintra prea curând pe piața țițeiului.
Petrolul Brent cu livrare în aprilie a înregistrat, în tranzacțiile de la Londra, o creștere de doi dolari pe baril, ajungând la 116,19 dolari barilul, în timp ce la New York prețul petrolului de referință, West Texas Intermediate, cu livrare în aprilie, a crescut la 103,19 dolari barilul.
Arabia Saudită și-a mărit producția, pentru a suplini deficitul creat pe piață de stoparea exporturilor libiene, fiind urmată de alți membri influenți ai OPEC, printre care Kuweitul și Emiratele Arabe Unite.
Emiratele Arabe Unite și-au mărit producția de țiței cu 100.000 de barili pe zi, la 2,5 milioane barili/zi, în timp ce producția Kuweitului a crescut, în februarie, tot cu 100.000 de barili/zi, la o medie de 2,4 milioane de barili/zi.
Potrivit analiștilor, în Libia se prefigurează un conflict de durată, revenirea rapidă a țării pe piața petrolului nefiind prevăzută de niciunul dintre scenariile importante.
Libia este unul dintre cei mai mari producători de petrol din lume, membru al OPEC, care producea, înainte de criză, 1,58 milioane de barili de țiței pe zi, potrivit datelor Agenției Internaționale a Energiei.

NATO – incert asupra implicării militare

Consiliul NATO nu a reușit luni să ajungă la o decizie comună asupra participării la operațiunile militare, din cauza opoziției Turciei. Reprezentantul turc și-a exprimat temeri privitoare la potențiale victime civile în urma bombardamentelor din Libia și a cerut amendamente la planurile NATO privind executarea rezoluției ONU. Mai mult, Turcia a acuzat Franța că se comportă ca și cum ea deține conducerea operațiunilor militare din Libia.
Ministrul de externe din Luxemburg, Jean Asselborn, a cerut ca NATO să preia coordonarea intervenției militare din Libia, în locul actualei coaliții internaționale, ministrul italian de externe solicitând și el ca NATO să preia conducerea operațiunii.
Germania a fost reticentă de la început față de orice intervenție militară în Libia, în timp ce Franța nu dorește acordarea unui rol principal Alianței Nord-Atlantice de teama modului în care lucrul acesta ar fi perceput în lumea arabă.
NATO este însă singura instituție militară integrată și va fi dificil pentru occidentali să se lipsească de ansamblul resurselor și al structurilor sale de comandă.
Pe de altă parte, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut comunității internaționale să dea dovadă de unitate în ceea ce privește Libia, în timp ce șeful Ligii Arabe, Amr Moussa, a avertizat că situația din țara nord-africană este foarte gravă, iar civilii sunt în pericol.
Ministerul britanic al Apărării a anunțat că avioane Tornado au renunțat la o misiune de bombardamente asupra Libiei, pentru că în zona vizată erau civili. Totodată, Rusia și China și-au exprimat regretul față de intervenție, în timp ce Japonia a sprijinit atacul. Comitetul Uniunii Africane privind Libia a cerut încetarea ostilităților, ca și președintele venezuelan, Hugo Chavez, și Belarusul.
Peste 8.000 de libieni care s-au alăturat mișcării ce contestă regimul lui Muammar Gaddafi au fost uciși în timpul reprimării revoltelor, a declarat duminică un purtător de cuvânt al rebelilor.
El și-a exprimat susținerea pentru operațiunea coaliției internaționale de instituire a unei zone de interdicție aeriană, spunând că nu vede ce alt mecanism ar putea opri exterminarea poporului libian.

Gaddafi nu se află pe lista obiectivelor militare din Libia

Statele Unite nu îl au pe liderul libian, Muammar Gaddafi, pe lista obiectivelor vizate de acțiunea militară din Libia, a declarat duminică seara un înalt oficial al Pentagonului, după ce din direcția palatului prezidențial din Tripoli a fost văzut fum și s-au auzit tiruri ale apărării antiaeriene.
El a mai spus că numărul țărilor care contribuie cu avioane la instituirea zonei de interdicție aeriană a crescut duminică, iar Spania, Belgia, Danemarca și Qatar s-au alăturat SUA, Marii Britanii, Canadei și Franței. Pe de altă parte, oficialul a precizat că nu există nicio dovadă că atacurile aeriene de până acum au făcut victime printre civili.
Ambasadorii din Libia au inspectat luni dimineață clădirea Bab al-Aziziya, complex rezidențial al liderului de la Tripoli, vizată de bombardamentele coaliției internaționale. Clădirea se află la mai puțin de 100 de metri de celebra statuie din aur care înfățișează un pumn ce strivește un avion pe care scrie „USA“ – monumentul dedicat bombardamentului american din 1986 asupra Libiei, când a fost doborât un avion.

Armistițiu încălcat de regimul libian

Regimul colonelului Muammar Gaddafi a anunțat, duminică, un nou armistițiu, începând cu ora 19.00, ca răspuns la apelul lansat sâmbătă de Uniunea Africană, de încetare imediată a ostilităților. În semn de respect față de comunicatul publicat de Uniunea Africană sâmbătă, la Nouakchott, și de rezoluțiile 1.970 și 1.973 ale ONU, comandamentul forțelor armate a dat ordin să se înceteze focul începând de duminică, ora 21.00.
Tom Donilon, consilierul pentru securitate națională al președintelui Barack Obama, a declarat duminică însă că armistițiul anunțat de regimul colonelului Gaddafi în Libia este „o minciună sau a fost încălcat imediat“. Tripoliul a anunțat deja, vineri, un armistițiu pe care nu l-a respectat, potrivit comunității internaționale, care a lansat sâmbătă seara prima sa operațiune militară în Libia.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.