Aproximativ 10.000 de fermieri cehi au luat cu asalt, miercuri dupa-amiaza, cladirea Ministerului Agriculturii din Praga, protestand impotriva conditiilor impuse de Uniunea Europeana pentru admiterea Cehiei. Demonstrantii au blocat intrarea in minister cu mormane de ingrasamant natural si paie carora li s-a dat apoi foc. Au fost aruncate rosii, oua si alte asemenea produse, astfel ca ministerul ceh s-a ales cu mai multe ferestre sparte. Ministrul agriculturii, Jaroslav Palas, a recunoscut ca protestul este justificat, dar a criticat distrugerile si comportamentul violent al demonstrantilor.
Ca si in cazul Poloniei, care a respins oficial, saptamana trecuta, pachetul financiar propus de Danemarca pentru statele candidate, Cehia nu este de acord cu subventiile agricole directe pe care Uniunea Celor 15 este dispusa sa le ofere. Cele 10 tari acceptate sa faca parte din familia europeana in 2004 vor primi doar 25% din subventiile agricole directe de care beneficiaza in prezent statele membre. Danemarca a incercat sa indulceasca situatia si a propus ca, in perioada 2004-2007, guvernele viitoarelor state membre sa poata completa aceste subventii directe cu fonduri bugetare, in limita unui sprijin financiar total de cel mult 40% din cel acordat fermierilor din tarile cu vechi state de plata in Uniunea Europeana. In orice caz, egalitatea intre fermierii din Vest si cei din Est ar urma sa devina realitate abia in 2013. In cazul Poloniei, Partidul Taranistilor, partener la guvernarea de stanga a lui Leszek Miller, a amenintat ca se retrage din coalitie daca nu vor fi suplimentate subventiile agricole directe, daca nu vor fi majorate cotele de productie la zahar si lapte si daca nu vor creste fondurile de dezvoltare pentru regiunile rurale. Aproape doua treimi dintre polonezi considera ca actualul guvern de la Varsovia nu le apara interesele in negocierile cu Bruxellesul si sunt decisi sa blocheze extinderea europeana printr-un vot negativ in cadrul referendumului de anul viitor in cazul in care fermierii nu vor fi tratati de pe picior de egalitate cu cei din Vest.
Statele candidate nu sunt singurele care ameninta calendarul extinderii. Lor li se alatura Germania, nemultumita insa de concesiile prea mari pe care le-a facut Uniunea Europeana. In opinia cancelarului Gerhard Schroder, pachetul financiar in valoare totala de 2,5 miliarde de euro propus de Danemarca pentru cele 10 state candidate este prea generos, iar Germania – statul care contribuie cu cea mai mare suma la bugetul european – nu-si poate permite din punct de vedere economic sa sustina extinderea in aceste conditii.
Situatia a devenit extrem de complicata cu doar o saptamana inainte de summitul de la Copenhaga, iar acest lucru il recunoaste chiar si Comisia Europeana. Extinderea ar putea fi intarziata cu mai multi ani daca negocierile cu cele 10 state candidate nu se vor incheia la timp, a avertizat ieri premierul danez, Anders Fogh Rasmussen. -Suntem inca departe de a ajunge la un compromis privind conditiile extinderii-, a subliniat si purtatorul de cuvant al Comisiei de la Bruxelles, Jean-Christophe Filori. Este nevoie de mult curaj si de mai multa flexibilitate in acest moment. -Sper sa cadem de acord asupra unui numar cat mai mare de puncte pana la reuniunea de la Copenhaga. Este insa posibil ca negocierile privind extinderea sa nu se finalizeze decat in cadrul summitului de saptamana viitoare-, a declarat Jean-Christophe Filori. Asta in cazul celui mai fericit dintre scenarii.
Integrarea Romaniei si a Bulgariei, in pericol
Impovarate de mostenirea celor 40 de ani de comunism, Bulgaria si Romania spera ca in 2007 sa treaca pragul Uniunii Europene, dar se tem ca alte state est-europene, care vor adera mai devreme, sa nu le tranteasca usa in nas prin lipsa performantelor, releva Reuters intr-un comentariu pe tema procesului de extindere a UE.
Conform analistului Carlin Doyle, de la institutul Oxford Economic Forecasting, prima runda a extinderii va fi determinanta pentru sansele de aderare ale Bulgariei si Romaniei intrucat aceasta etapa va fi o experienta deosebit de costisitoare si complicata sub aspect politic. Statele ce urmeaza sa adere in 2004 – Cipru, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia si Ungaria – au, impreuna, un produs intern brut mai mic decat al Olandei. Uniunii Europene ar putea sa-i fie teama sa mai deschida portile si pentru candidatele din Balcani, si mai sarace decat plutonul fruntaselor.
In plus, mai exista si problema rroma, avertizeaza analistii de la Reuters. La inceputul anului 2002, cand a fost ridicata obligativitatea vizelor pentru romani, mii de rromi au invadat orasele europene doar pentru a fi apoi expulzati in masa pentru infractiuni cum ar fi furtul si cersetoria, ceea ce a provocat ingrijorarea regimului de la Bucuresti privind reducerea sanselor sale de aderare. Asemenea fapte, precum si temerile ca largirea UE va costa foarte mult i-a determinat pe unii politicieni occidentali sa incline spre o amanare a urmatoarei runde de extindere.
Performantele economice ale Bucurestiului, mai slabe decat ale Sofiei
Din aceasta cauza, la Sofia si la Bucuresti se manifesta temeri crescande ca angajamentul institutiilor comunitare fata de extindere va scadea dupa 2004, mai ales ca situatia lor economica nu este una de invidiat. In pofida politicilor economice sanatoase promovate in Bulgaria de guvernul lui Simeon de Saxa Coburg Gottha, reflectate intr-o crestere de 4,3% in perioada ianuarie-iunie, acestea nu sunt inca vizibile in ceea ce priveste nivelul de trai: aproape unu din cinci bulgari este somer, iar salariile sunt printre cele mai mici din Europa. La randul sau, Romania are o rata mai mica a somajului, de 8,2% din ansamblul populatiei active, dar credibilitatea sa economica in Occident nu este prea mare – subliniaza Reuters, amintind ca, spre deosebire de Sofia, care a respectat reteta prescrisa de FMI, liderii ex-comunisti de la Bucuresti au ezitat sa plafoneze salariile din sectorul de stat si sa reduca personalul din intreprinderile-problema.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















