Traviata – la Galati

In urma cu 45 de ani, Teatrul Muzical din Galati se deschidea cu opera -Traviata- de Verdi, un titlu indragit de orice meloman, aplaudat, de atunci, de-a lungul stagiunilor care au adaugat, an de an, noi productii interesante fie din genul operei, fie din cel al operetei sau music-hall-ului. Nu intamplator, noul director al teatrului, Florin Melinte, a dorit ca prima montare realizata in aceasta ipostaza sa readuca pe scena muzica verdiana inspirata de romanul -Dama cu camelii- de Dumas, invitand o regizoare de la Chisinau – Eleonora Constantinova – deja cunoscuta publicului nostru din colaborarea sa cu Opera din Constanta (unde a montat -Aida-), dar si cu ansamblul galatean alaturi de care a pus in scena, in urma cu doi ani, -Nabucco- de (acelasi) Verdi.

Conceptia clasica a regiei, relatiile firesti intre personaje, spatiile largi ce sugereaza luxul interioarelor din veacul al XIX-lea (in scenografia semnata de Grigore Gorduz de la Opera din Timisoara) lasa protagonistilor libertatea de a se exprima conform propriei personalitati, construind, in raport cu temperamentul si sensibilitatea partenerilor de scena, un dialog credibil si, in general, firesc.

Recent, am avut prilejul sa urmaresc acest spectacol intr-o distributie interesanta, alaturand solisti ai teatrului si oaspeti din tara, glasuri generoase, prezente scenice adecvate rolurilor abordate, interpreti tineri, charismatici, care stiu sa capteze atentia si admiratia publicului. Rolul titular a fost conturat, in debut, de soprana Ana Condrea, pe care anterior am ascultat-o in partituri celebre de opereta, dar care, de aceasta data, a reusit performanta de a sustine dificilul rol al Violetei Valery pe coordonatele imaginate de autor, dezinvolta, ardenta, sensibila, depasind cu inteligenta capcanele multiple ale scriiturii care, inca din primul act, solicita un glas maleabil, cu acut stralucitor, cu frazare si expresivitate deosebit de bogata, trecand, pana la caderea cortinei finale, de la exuberanta la disperare, de la cochetarie la dramatismul tragicului sfarsit. Cu credinta si perseverenta, solista a studiat in detaliu fiecare fateta a personajului, fiecare sens cuprins in linia melodica, punand in valoare calitatile vocale deosebite, egalitatea de registre, sonoritatea ampla, vibranta in mediu, dar si capacitatea de a se investi emotional in trairile puternice ale Violetei.

Invitat de la Teatrul de Opereta din Bucuresti, tenorul Alfredo Pascu – un nume predestinat pentru rolul… Alfredo – a etalat, din nou, un glas cald, cu un timbru cuceritor, cu acute tot mai stralucitoare, semn ca lucrul cu profesorul Toma Popescu de la Viena a inceput sa dea roade; aparitia sa plina de farmec a conferit un plus de frumusete personajului, cucerind spectatorii de toate varstele. De altfel, printr-o frumoasa coincidenta, si Ana Condrea a studiat cu acelasi maestru care, firesc, s-a aflat in sala pentru a-si asculta discipolii, urmarind cu atentie si, desigur, cu bucurie performantele artistice ale tinerilor pe care ii indruma cu stiinta sa binecunoscuta.

Desi nu a beneficiat de repetitii numeroase, oaspetele iesean a avut un suport deosebit in colaborarea cu dirijorul Leonard Dimitriu, invitat, de asemenea, de la Opera din inima Moldovei, a carui bagheta sigura, ferma a coordonat cu rigoare intreg ansamblul vocal-orchestral intr-un spectacol ce s-a dovedit a fi extrem de apreciat de publicul ce invada sala. Aplauze entuziaste si prelungi au rasplatit atat evolutia solistilor (in celelalte roluri Emilia Frigioiu, Liliana Marin, Petre Dorobat, Florin Marcovici, George Ichim, Eremia Manole, Teodor Nita, Gheorghe Racovita) si a dirijorului, cat si corul (pregatit de Mirel Azamfirei) si baletul (in coregrafia semnata de Fanica Lupu-Liesti de la Opera din Constanta) care au contribuit eficient si benefic la realizarea unui intreg artistic unitar.

Trebuie remarcat si faptul ca directiunea teatrului a gasit sustinere si sprijin la primarie, astfel incat sediul teatrului, aflat de multi ani in renovare, are acum dotari moderne, spatii de repetitie si cabine amenajate cum se cuvine, iar sala de spectacole va fi gata in scurt timp, pentru ca publicul sa revina, in sfarsit, in cladirea care, decenii la rand, a fost gazda primitoare pentru seri muzicale unanim apreciate – sa nu uitam ca la Teatrul Muzical din Galati s-au afirmat solisti care, apoi, au devenit artisti de referinta ai scenelor din tara si din Bucuresti, aplaudati, deopotriva, peste hotare. Pentru ca orasul Galati are o traditie culturala seculara, iar valorile nascute in orasul de la Dunare sunt astazi nume de marca ale artei noastre – sa-i amintim acum doar pe pianistul Valentin Gheorghiu si pe fratele sau, violonistul Stefan Gheorghiu, pe violonistul Eugen Sarbu – si exemplele sunt multiple…

Anca Florea