Ce secventa uluitoare ne-a pus in ghete PNA, de Mos Nicolae: sa-l vezi pe dl Gheorghe Dabela, seful RADET (care in aceasta perioada obisnuia sa ne explice cum e cu agentul termic si de ce nu vine) intrand cu haina in cap in duba politiei, arestat pentru luare de mita, nu-i lucru de saga. Dl Dabela nu-i singurul care a dat de belea. Impreuna cu el au fost arestati si un ofiter SRI, Valentin Carali, depistat de propria-i institutie, si Marian Fatu, patronul unei firme ce-ar fi intermediat luarea mitei de 150.000 de euro de la o firma germana careia i s-a promis facilitarea unor contracte cu RADET. Banii luati de Carali ar fi ajuns la Dabela si asa s-a intamplat ca cei trei si-au pus hainutele in cap sa nu-i filmeze televiziunile si au intrat la zdup. In ancheta a mai fost audiat si Ioan Fatu, director la Ministerul Industriilor, despre care s-a spus ca nu e ruda cu primul Fatu. Sunt, asadar, doi feti frumosi independenti. Operatiunea a fost atat de rapida, incat a pus pana si ghetele copiilor pe ganduri. Cand s-o fi primit mita? Si cum de a izbucnit scandalul tocmai acum in plin razboi al contoarelor dintre primarie si Ministerul Industriilor? Unde mai pui ca scandalul a pornit de la SRI care si-a denuntat propriul caraliu. In fine, avand in vedere ca populatia ingheata de frig in case neavand bani sa achite preturile dlui Dabela, se poate spune ca acum toata lumea e la racoare: de la seful RADET si pana la ultimul consumator. In toata darabela, dl Nastase a mai suferit doua pierderi colaterale pe cand se afla peste hotare. Prima consta in scrisoarea dlui Jonathan Scheele, seful Delegatiei Comisiei Europene la Bucuresti, care-i atrage atentia ca blocarea creditelor BEI pentru primarie poate avea -un serios impact negativ asupra credibilitatii Romaniei- – careia premierul i-a replicat tafnos din Islanda ca -pregateste un raspuns catre dl Romano Prodi unde-si va exprima parerea despre aceasta scrisoare destul de ciudata-. Ce procedeu! Primeste scrisoare de la Scheele si-i raspunde lui Prodi. Asta seamana a paraciune: ia uitati, tovarasul Prodi ce mi-a scris Jonathan! Destul de ciudat, nu? Ar urma apoi ca dl Prodi sa-i raspunda dlui Nastase scriindu-i dlui Verheugen. A doua pierdere suferita de orgoliul dlui Nastase a fost provocata de protejatul sau Ristea Priboi, care si-a vazut contrazise si propriile declaratii ca n-a facut politie politica si certificatele obtinute in acest sens de la SIE si CNSAS – precum si adeverintele orale ale premierului care si-l luase consilier personal dupa alegeri. Senatorul liberal Radu F. Alexandru a prezentat probe din dosarul de la CNSAS al poetului Ion Gheorghe din care reiese ca intre anii *69 si *75, Ristea Priboi monitoriza textele -pesimiste- ale poetului (si ale altor scriitori) de la -Romania literara-. Acum se asteapta ironiile dlui Nastase pe aceasta tema. Cea mai ciudata reactie a avut-o dl Onisoru, penibilul sef al CNSAS, care a manifestat intelegere fata de Priboi *69: -ma rog, a facut un fel de practica interna-. O fi tot ironie sau prostie? La dl Gusa nu incap asemenea dubii. Comentand faptul ca 75% din cetateni sunt impotriva alegerilor anticipate, acesta a declarat: -in momentul in care decizia va fi luata de fortele politice responsabile, de-abia atunci populatia ar putea sa aiba o anumita perceptie coerenta-. Auzi, populatie? Asteapta sa-ti spuna dl Gusa care este perceptia coerenta si cand ai voie sa ti-o exprimi. Asta in caz ca afla si dansul ce este coerenta.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















