Home Actualitate Un hoț ne costă 2400 de lei pe lună, o campioană nu...

Un hoț ne costă 2400 de lei pe lună, o campioană nu are 400

DISTRIBUIŢI

Adriana are 18 ani, voință și performanțe. Ar avea un viitor în gimnastica aerobică, așa spun antrenorii ei. Ce-i lipsește pentru a-și atinge țelul? Patru milioane de lei vechi pe lună pentru cazare și masă la internatul de la Deva. Pentru un deținut, statul cheltuiește 2.400 de lei noi pe lună.

S-a născut la Obârșia Nouă, județul Olt, mai are o soră mai mare care este studentă. Mama sa nu lucrează. Tatăl a lucrat la Drumuri și Poduri, a fost disponibilizat și recent a re?à?ínceput munca. Adriana își vede părinții de două-trei ori pe an, când merge acasă în vacanță. în ultimii ani, familia Adrianei s-a confruntat cu numeroase probleme financiare, gimnasta având de mai multe ori datorii către căminul clubului. Tatăl fetei a cerut ajutor instituțiilor statului și firmelor private, reușind astfel să achite datoriile către club. în prezent, Adriana nu are achitată cazarea și masa la internatul unde locuiește și nici nu are vreo posibilitate de a acoperi aceste cheltuieli: "fabuloasa" sumă de 400 de lei.
Adriana Poteleanu s-a apucat de sport la 5 ani, când părinții au îndreptat-o către gimanstică artistică și a fost legitimată la CSS Cetate Deva. A ales gimnastică artistică deoarece dorea să reprezinte România în competițiile internaționale, model fiindu-i marile campioane ale României. însă, din cauza unei accidentări la vârsta de 10 ani, a fost nevoită să renunțe la gimnastică artistică, alegând gimnastică aerobică, cea de a doua ramură a gimnasticii în centrul de la Deva și până anul trecut a făcut parte din lotul național de gimnastică aerobică de juniori. Speră să facă pasul spre seniori. Până acum are 28 de medalii de aur, argint și bronz, în concursuri naționale și internaționale. Mult, puțin? Cine știe? Antrenorii o cunosc cel mai bine și spun că îi prevăd un viitor în acest sport. Este multiplă campioană națională în gimnastică aerobică, atât la individual cât și la trio, și a obținut rezultate remarcabile și în competițiile internaționale, devenind campioană internațională în Bulgaria și Italia, dar și la Cupa Mondială din Franța, unde a câștigat locul I cu Trio.
?à?íntrebată care e țelul ei în sport, Adriana spune că speră să fie selecționată în lotul național de seniori al României și printre modelele ei se numără Mădălina Gogitu și Izabela Lăcătuș, ambele multiple campioane mondiale și europene la gimnastică aerobică. Spune că e posibil să îi fi fost mai ușor dacă s-ar fi născut în altă țară, însă în momentul de față ea este optimistă și gata să muncească oricât în sala de antrenament pentru a-și atinge obiectivele.
Pe lângă sport, Adriana este pasionată de design vestimentar și chiar își dorește să urmeze studii în acest domeniu. Peste 10 ani, Adriana se vede coregraf sau designer vestimentar, iar obiectivul ei în ceea ce privește studiile este să urmeze Academia Națională de Educație Fizică și Sport.
Cum nu s-a inventat o lege a campionilor, salvarea carierei Adrianei ar putea veni din partea Asociației "Sport pentru Viață", Fundației Leaders și Facultății de Agronomie, care organizează sâmbătă de la ora 14.00, la Sala Sporturilor din Complexul Agronomie, evenimentul caritabil "Let's Do the Zumba", care vine în sprijinul Adrianei Poteleanu. Evenimentul constă într-un antrenament special de Zumba, susținut de Diana Oprea, campioană mondială la fitness și la care participanții sunt rugați să doneze suma de 20 lei pentru sprijinirea carierei Adrianei. Organizatorii speră să strângă suma de 6.800 de lei necesară Adrianei pentru finalizarea studiilor.
Fosta campioană olimpică Gabriela Szabo, președintele onorific al asociației "Sport pentru Viață", consideră că sunt mulți sportivi în situația Adrianei și că aceștia ar trebui ajutați: "Adriana Poteleanu este o valoare nu numai pentru gimnastică, ci pentru sport în general și pentru România. Din păcate, nu este un caz singular, tocmai de aceea ar trebui să ne îndreptăm atenția spre sprijinirea oamenilor cu adevărat valoroși, oameni care în ciuda obstacolelor își doresc să fie o schimbare în bine pentru lume. «Sport pentru Viață» își oferă sprijinul necondiționat în acest demers al Dianei Oprea".
Mediafax

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.