
Hepatita C este o maladie ce provoacă o infecție virală a ficatului, împiedicându-l să funcționeze în parametri optimi. În România, se estimează că avem aproximativ un milon de bolnavi. Hepatita C nu are o simptomatologie evidentă, astfel virusul este purtat în stare latentă, putând trece ani buni până când pacientul află că este infectat. Și, de cele mai multe ori, starea de degradare a ficatului este mult prea avansată pentru a se mai putea face ceva. Mai mult, transmiterea acestuia se face direct prin sângele infectat. Pentru a putea beneficia de tratamentul vital, bolnavii au de înfruntat un sistem de reglementare extrem de dificil. Cei mai mulți pacienți obțin mult doritul interferon alfa și ribavirină numai dacă reușesc să întrunească acele criterii de selecție impuse de Casa Națională de Asigurări. Tratamentul este gratuit, însă, doar dacă reușesc să respecte toate criteriile CNSAS. Multe aspecte legate de legislația privind gestionarea pacienților cu hepatită C sunt considerate discriminatorii de către pacienți și reprezentanții comunității medicale. CNSAS alcătuiește o Fișă de Scor, în urma căreia sunt favorizați pacienții cu un grad avansat al maladiei, dar care au și șanse mai mici de a reacționa pozitiv la terapie și de a-și ameliora starea de sănătate, în detrimentul pacienților care au un grad mai puțin avansat al bolii și care, beneficiind de tratament, se pot vindeca.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















