Economia romaneasca inregistreaza un nivel istoric al inflatiei din ultimul deceniu. Dupa primele sapte luni ale acestui an, inflatia a atins procentul istoric de numai 16,3%. Recordul diminuarii inflatiei este confirmat de scaderea ratei medii lunare in perioada 1-31 iulie 2001 la 2,2%, fata de 3,1% cat a fost in acelasi interval al anului trecut. Daca la finele lunii iulie 2000 Romania inregistra un nivel al inflatiei de 31,8%, in acest an, cota aproape ca s-a injumatatit. In aceste conditii, Guvernul are toate sansele sa isi respecte estimarile privind inflatia pe 2001, pe care a prognozat-o la 29%. La marfurile alimentare, indicele de inflatie al preturilor de consum a fost lunar de 2,4% de la inceputul anului si pana in prezent, adica 17,8% dupa primele sapte luni, fata de rata medie lunara din 2000 de 3,6% si de 34% la finele lunii iulie 2000. La produsele nealimentare, rata medie lunara a inflatiei a fost de 2,7% in anul 2000, respectiv de 29,3% dupa sapte luni, comparativ cu 1,8% rata medie lunara din 2001 si de 13,4% la sfarsitul lunii iulie. De asemenea, la servicii, indicele lunar al inflatiei din acest an s-a situat la 2,6% fata de 3% in 2000, iar dupa sapte luni, rata este de 2,8% comparativ cu 19,3% anul trecut. Scumpirile pe fiecare grupa de produse in primele sapte luni au afectat in cea mai mare masura preturile la carne, cu peste 40%. Astfel, carnea de vita s-a scumpit cu 42,2%, cea de pasare cu 37,7%, de porc cu 36,4%, iar pestele cu 23,7%. Si la preparate din carne si mezeluri, preturile au fost ajustate in aceste sapte luni cu 28,6%, iar alte scumpiri mai mari au avut loc la fructe cu 30,4%, cu 21,8% s-a scumpit berea, iar cu 19,2% zaharul, faina si mierea de albine. Singurele produse la care preturile au scazut fata de decembrie 2000 sunt legumele, mai ieftine cu 5,5% si ouale cu 11,9%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















