Relaxarea fiscala, prin introducerea cotei unice de impozitare de 16%, a fost considerentul in baza caruia autoritatile au estimat o -iesire- la suprafata a firmelor inactive. Desi este devreme pentru concluzii, deocamdata nu a aparut nici un semn ca s-ar intampla asa ceva. Din contra, numarul contribuabililor inactivi creste de la o luna la alta. Astfel, la 31 ianuarie 2005, numai in Bucuresti existau aproximativ 99.000 de contribuabili inactivi, fata de circa 91.440, cati erau inregistrati la sfarsitul lunii decembrie 2004. Altfel spus, jumatate din firmele bucurestene sunt trase pe linie moarta.
-Numarul acestora a crescut simtitor fata de sfarsitul anului. S-au activat 2.800 de contribuabili, dar au fost declarati inactivi, din pacate, mult mai multi-, ne-au spus surse din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Bucuresti, care ne-au precizat totodata ca efectul cotei unice nu s-a aratat inca. Trebuie mentionat faptul ca, din aproximativ 200.000 de firme inregistrate, oficial, la Registrul Comertului, aproximativ jumatate nu desfasoara nici un fel de activitate.
Lista contribuabililor inactivi trebuia publicata in -Monitorul Oficial- inca de luna trecuta, dar, intre timp, Codul de procedura fiscala a fost modificat. La articolul 201 se precizeaza ca va fi publicata totusi in -Monitorul Oficial- o lista a tuturor agentilor economici care, in urma unui control efectuat de inspectorii fiscali, nu au fost gasiti la domiciliul declarat. Cei care doresc insa sa afle daca o anumita firma este declarata contribuabil inactiv pot solicita acest lucru la DGFP sau de la administratiile financiare de sector. Aceste 99.000 de firme ar trebui controlate, pentru a se vedea daca au sau nu acest statut, insa numarul inspectorilor este insuficient. -DGFP Bucuresti are doar 200 de inspectori. In aceste conditii, este imposibil de verificat toate cele 99.000 de firme-, ne-au mai declarat sursele citate. Firmele ajung la statutul de -contribuabil inactiv-, dupa ce timp de un an nu au avut nici o legatura cu Fiscul, respectiv nu si-au depus deconturi de TVA sau alte obligatii catre buget, bilanturi contabile anuale sau semestriale ori nu au solicitat caziere fiscale sau certificate fiscale. -Multe din aceste firme sunt infiintate demult si nu au avut niciodata activitate. Multi si le-au infiintat doar de dragul de a avea o firma-, ne-au declarat surse din DGFP Bucuresti. Printre acestea exista insa si firme a caror activitate a fost sistata, -patronul- inregistrandu-si o alta, nou-nouta.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















