O crimă oribilă s-a petrecut luni în Spania, când Dorel Marcu, un român imigrant în Spania, și-a strangulat iubita însărcinată, în fața fiicei ei de numai 3 ani, după care i-a arătat cadavrul tatălui său din România pe webcam, după cum a relatat presa spaniolă, precizând că polițiștii l-au arestat pe bărbat. Potrivit informațiilor preliminare, agresorul, de origine din Copșa Mică, județul Sibiu, și-a strangulat iubita însărcinată și a arătat-o pe webcam propriului tată, care a alertat polițiștii sibieni. Aceștia din urmă au anunțat autoritățile spaniole care, în 30 de minute, s-au deplasat la locul faptei, reușind astfel să salveze viața surorii concubinei, în vârstă de doar 13 ani, pe care românul amenințase că o va omorî. Tatăl lui Dorel a precizat ieri, pentru Mediafax, că fiul său i-ar fi povestit că nu se mai înțelegea cu tânăra, că existau scandaluri și că aceasta, împreună cu mama și sora sa, l-ar fi agresat, inclusiv în dimineața crimei, astfel că bărbatul ar fi strangulat-o cu un cordon. Polițiștii sibieni spun că nici suspectul și nici victima nu au avut probleme cu legea cât au fost în țară. Știrea despre oribila crimă nu a făcut altceva decât să încingă din nou spiritele în Spania, multe dintre comentariile postate pe site-urile ziarelor străine fiind rasiste. Articolul a fost preluat de peste 200 de publicații spaniole, de la cele centrale până la cele regionale, iar reacțiile cititorilor sunt pline de indignare și furie. „La ce vă așteptați de la români? Eu nu îi vreau nici dacă ar fi suflați cu aur. Mi-e silă de ei“, a scris unul dintre vizitatorii site-urilor de știri.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















