Home În Lume Tarile Visegrad muta interesele petroliere in Norvegia

Tarile Visegrad muta interesele petroliere in Norvegia

DISTRIBUIŢI

Tarile apartinand grupului de la Visegrad – Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia – sunt -foarte interesate- de gazul norvegian, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute primul ministru polonez, Jerzy Buzek, in cadrul Forumului Economic pentru Europa Centrala si de Est, care se tine anual la Krynica, in sudul Poloniei. Hotararea celor patru state din centrul continentului european vine dupa un acord semnat de Varsovia cu Norvegia in privinta importurilor de petrol si gaze din aceasta tara nordica. Acordul – chiar daca punerea lui in aplicare va mai dura cativa ani – pune capat unei dependente de zeci de ani de petrolul si gazele din Rusia. Compania de gaze poloneza PGNig va semna cu omologul norvegian Statoil un acord care prevede livrarea in Polonia a 74 miliarde de metri cubi de gaz pe o perioada de 16 ani. Anul din care vor incepe livrarile difera insa in functie de surse: in timp ce agentiile de presa internationale vorbesc de anul 2008, surse poloneze spera ca ele vor incepe cu un an mai devreme, in 2007.

Integrarea europeana exclude dependenta de Moscova

Planurile de viitor ale Grupului Visegrad dau semnalele clare ale unei schimbari profunde ce va avea loc in urmatorii ani in privinta impartirii zonelor de influenta in Europa. Dupa cum se stie, traseele conductelor de petrol si gaze au fost intodeauna subiet de dispute aprinse. Fosta Uniune Sovietica a dispus de cele mai multe ori de dispunerea geografica a conductelor pentru a-si asigura venituri substantiale din vanzarea materiilor prime petroliere dar si pentru a crea o dependenta clara fata de Moscova a statelor beneficiare. adata cu caderea comunismului si impunerea noilor tendinte europene, cele mai multe state aflate pana nu de mult in zona de influenta rusa incearca acum sa scape de aceasta dependenta. Perspectiva apartenentei la o Europa Mare exclude dependenta de Moscova, care respinge cu vehementa extinderea spre est atat a Uniunii Europene cat si a Aliantei Nord Atlantice.

Desprinderea treptata de Moscova in primul rand prin incetarea importurilor de petrol si gaze din Rusia, ofera o imagine dezolanta a Rusiei – in special din punct de vedere economic – dintr-un viitor relativ apropiat. Hotararea celor patru state din Grupul de la Visegrad vine in intampiarea unei initiative de anul trecut elaborata in colaborare de Anglia, Germania, Suedia si alanda, conform careia Europa va deveni pana in 2010 cea mai dezoltata economie din lume. Atat comentatorii economici cat si cei politici sunt insa de acord ca o desprindere de sfera de influenta rusa nu se realizeaza de pe o zi pe alta. Nici acordurile privind importul de carburanti nu pot fi intrerupte spontan. Iar cea mai spinoasa problema este daca posibilii furnizori noi vor putea acoperi nevoile tarilor europene. De o sistare totala a importurilor ruse, de intreruperea tuturor acordurilor de acest gen cu Moscova nici nu poate fi vorba. Specialistii sunt de parere ca noile surse de materii prime vor contribui intr-adevar la scaderea volumul importuilor ruse dar nu le vor elimina in intregime. Ceea ce nu inseamna ca Rusia nu mai trebuie sa se teama de pierderea treptata a infuentei asupra pietelor europene.

Transformarile politice intrevazute in tarile Visegrad nu vor schimba situatia

Dupa cum se stie, tarile din grupul Visegrad se afla in fata unor schimbari politice iminente. In Polonia, creste popularitatea stangii si este aproape sigur ca gruparile socialiste si comuniste vor domina viitoarea Dieta din Varsovia. In Slovacia, Meciar este din ce in ce mai apreciat de opinia publica iar in Ungaria, inlocuirea puterii de centru-dreapta de catre socialisti este considerata o necesitate stringenta. Se pune intrebarea daca o astfel de schimbare radicala ce se intrevede pentru viitorul apropiat nu va aduce transformari substantiale si in raporturile cu Rusia. Daca in privinta viitoarelor politici fata de Moscova nu se poate spune, deocamdata, nimic sigur, cel putin in ce priveste cooperarea din cadrul grupului Visegrad si a hotararii de a se uni cu Marea Europa, toti politiceinii, indiferent de coloratura ideologica, sunt de acord. Prin urmare, se poate presupune ca nu vor fi schimbate actualele conventii de cooperare in cadrul grupului, poate nici cele referitoare la noile optiuni in privinta importurilor de petrol si gaze.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.