Infracționalitatea comisă de români a crescut de trei ori la Paris, a declarat, luni, la București, ministrul francez de Interne, Claude Gueant, care a arătat că în 2010 au avut loc 4.162 de infracțiuni ai căror autori au fost identificați ca fiind români. Ministrul francez de Interne a precizat că aceste date arată o creștere de trei ori a numărului, în raport cu 2008, și a adăugat că 30% dintre minorii care sunt implicați în infracțiuni la Paris sunt români. „Această situație justifică pe deplin o consolidare a cooperării între instituțiile noastre și cred că această situație înseamnă o creștere a infracționalității, pe care parizienii o resping“, a afirmat ministrul Claude Gueant, care a convenit luni cu autoritățile române să trimită încă 11 polițiști în Franța. Ministrul francez a arătat însă că acțiunile câtorva mii de persoane nu trebuie să aibă o implicație negativă asupra imaginii României în Franța, care, susține el, se bucură în continuare de o imagine pozitivă, „gândindu-ne la scriitori, la artiști, la savanții care provin din România“, după cum a precizat Gueant.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















