Pakistanul a intrat intr-o criza interna fara precedent, care va afecta pe termen lung viitorul acestei tari asiatice. Situatia dezastruoasa a fost provocata de implicarea tarii in lupta impotriva terorismului, alaturi de Statele Unite, pozitie care deranjeaza marea majoritate a populatiei, care considera ca este mai important sa se lupte alaturi de cei apropiati (foarte multe grupari islamice pakistaneze sunt de partea talibanilor) decat sa se intre intr-o alianta care, deocamdata, nu ofera nimic. Gruparile fundamentaliste continua sa-si exprime opinia intr-un mod destul de violent, prin manifestatii zilnice agresive la adresa simbolurilor americane si impotriva aliantei cu SUA.
Presedintele Pervez Musharraf a declarat intr-un discurs televizat ca Pakistanul traverseaza cea mai grava criza din ultimii 30 de ani. Conducatorii pakistanezi se afla intr-o situatie ingrata, in care orice decizie luata se poate intoarce impotriva tarii. Pe de o parte, hotararea de a se alatura coalitiei antiteroriste si punerea la dipozitia americanilor a unei logistici militare importante a revoltat populatia protalibana si a trezit sentimente patriotice si dorinta de a lupta alaturi de musulmani. Gruparile fundamentaliste au si declarat deja ca vor participa la -razboiul sfant- daca Afganistanul va fi atacat de americani. Pe de alta parte, conducerea de la Islamabad nu putea sa refuze propunerea Statelor Unite pentru ca atunci s-ar fi plasat pe cealalta parte a baricadei si, foarte probabil, in cazul unui atac militar asupra Afganistanului, nu ar fi fost protejat nici Pakistanul.
Pakistanul leaga multe sperante de Kasmir
In discursul sau televizat, Musharraf a invocat de mai multe ori problemele pe care le are Pakistanul cu India in privinta Kasmirului. El a subliniat ca poporul pakistanez trebuie sa inteleaga ca o decizie gresita ar fi avut efect nedorit in problema amintita. Dorind sa recastige din increderea pierduta, Musharraf a accentuat ca alianta cu SUA nu inseamna o abatere de la principiile Islamului.
Generalul Musharraf, venit la putere prin violenta, are insa si alte scopuri in afara de o posibila rezolvare favorabila pentru Pakistan a problemei Kasmirului – zona al carei control este disputat de mai multi ani, prin violenta, cu India. El spera ca o colaborare cu SUA va aduce beneficii atat regimului sau, cat si tarii intregi. O recunoastere larga a contributiei Pakistanului la un eventual razboi va aduce destula recunostinta din partea americanilor. Sperantele legate de ridicarea sanctiunilor si de eventuale proiecte de ajutorare a economiei tarii au si avut deja efect. Conform cotidianului -Financial Times-, o comisie de politica externa va prezenta in fata Congresului american o propunere de slabire a sanctiunilor impuse Pakistanului, dupa experimentele nucleare efectuate in 1998.
Agentia americana Standard & Poor*s vorbeste de situarea geopolitica extrem de nefavorabila a tarii in contextul actual, dar prevede ca tot raul va duce spre bine.
Ramane insa de manevrat situatia incendiara din interior, care indica iminenta periculoasa a unui razboi civil.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















