Ultima partida din etapa a 7-a a Diviziei A era gata sa se soldeze cu o noua infrangere a campioanei anului 2000, Dinamo Bucuresti. N-a fost sa fie asa doar gratie unui fundas, Vali Nastase, care a egalat pentru bucuresteni in ultimul minut al prelungirilor, salvand onoarea -cainilor rosii-:
Astra Ploiesti – Dinamo 1-1 (1-0). Gazdele au deschis scorul prin Barsan, in minutul 2, dintr-un penalty corect acordat de arbitrul Cristian Balaj, oaspetii reusind egalarea, cum notam mai sus, in ultimul minut de joc. Elevii lui Ion Marin au jucat lent, fara forta si fara a-si crea ocazii de gol, dominand uneori, dar lipsiti de stralucire. Mai mult, la 1-0, Astra a fost foarte aproape de 2-0, doar imprecizia lui Dascalescu, scapat singur in careul lui Lobont, facand ca tabela sa nu se modifice din nou in favoarea -astralilor-.
Intr-un alt meci din etapa a 7-a a Diviziei A:
Steaua – Petrolul Ploiesti 4-2 (2-1). Golurile invingatorilor au fost marcate de Neaga *24, Lita *36, Danciulescu *73 si Mitrita *87, in timp ce pentru oaspeti a inscris Costescu, in primul minut de joc. Interesant este ca, pe Ghencea, dupa ce (total surprinzator) Petrolul a deschis scorul in debutul partidei, intregul stadion a inceput sa scandeze numele lui Jean Vladoiu, jucatorul indepartat de cuplul Victor Piturca – Gigi Becali. A urmat o eclipsa aproape totala a bucurestenilor in urmatoarele 24 de minute, dupa care golul egalizator al ex-pitesteanului Neaga a venit ca o izbavire, declansand orgoliile celorlalti fotbalisti -ros-albastri-. Spre folosul lor, evident, pentru ca, altfel, nu i-am fi vazut prea bine, cu acele tribune atat de temperamentale.
Asadar, Steaua s-a apropiat la doar un punct de lider, Rapid, care pastreaza insa un avans mai consistent la -adevar-: + 8 fata de + 4. Dinamo ramane si ea in trena grupului fruntas, chiar daca o victorie la Astra (imposibila dupa aspectul jocului) ar fi prins infinit mai bine baietilor din -Stefan cel Mare-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















