
Echipa națională de handbal masculin a României a învins, la Riga, reprezentativa Letoniei cu scorul de 37-30 (17-17), în cel de-al treilea meci din cadrul grupei a 3-a a preliminariilor Campionatului Mondial din 2009, ce va avea loc în Croația. Aceasta este a treia victorie a României în grupa a 3-a preliminară, fiind lider cu 6 puncte, după cele obținute în "dubla" împotriva Ciprului, cu 36-23 și 39-23. Prima clasată din grupă se va califica la barajul pentru accederea la turneul final al CM din 2009. România mai are de jucat un singur meci, tot cu Letonia, la Oradea, duminică, de la ora 11.00. Letonia are 4 puncte, iar Cipru zero puncte, după patru etape disputate. Meciurile de baraj se vor juca în sistemul tur-retur, eliminatoriu, pe 7-8 iunie (turul), respectiv 15-16 iunie 2008 (returul). Tragerea la sorți a meciurilor din baraj va avea loc la 27 ianuarie în Norvegia, în ultima zi a Campionatului European masculin.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















