In drum spre Kiev, unde sambata sunt prevazute convorbiri cu noul conducator al Ucrainei, Viktor Iuscenko, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a dat, pentru cateva ore, o fuga la Paris, pentru o intrevedere cu asa-numitii -prieteni ai Rusiei-, presedintele Frantei, Jacques Chirac, cancelarul german, Gerhard Schroder, si primul-ministru al Spaniei, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Un -club european-, creat acum doi ani cand Paristul, Berlinul si Moscova priveau cu ochi critici razboiul irakian. Intre timp, multe s-au schimbat. Astfel, locul -trei-, detinut pana acum de Putin, i-a fost oferit lui Zapatero. In plus, Europa si-a modificat granitele si, o data cu ele, si atitudinea fata de Moscova. Intr-un cuvant, estima cotidianul -Kommersant-, -liderul rus s-ar putea trezi un intrus la acest summit-.
Mai ales, adauga, ca un ecou, publicatia -Le Figaro-, responsabilii cu politica externa a Frantei au tot inceput sa se intrebe daca, in cazul lui Putin, au pariat -pe cine trebuie. Dupa cei cinci ani de cand Vladimir Putin a preluat puterea la Moscova si dupa o perioada de observatie motivata de interesul minim manifestat initial de presedintele rus la adresa Frantei, autoritatile de la Paris il sustin acum din rasputeri pe tarul de la Kremlin, inchizand ochii la gravele abateri ale acestuia de la democratie-.
Sub presiunea opiniei publice
Oficial si aparent, scenariul ramane neschimbat: -mana intinsa- unui sef de stat legitim, considerat singurul capabil sa opereze o sinteza intre imperativul reformelor si traditia autoritara rusa. Si totusi… Jacques Chirac nu va putea evita tema cecena. Fireste, subiectul va fi abordat intre patru ochi. Este un compromis. Dar nici sa treaca sub tacere o tema careia francezii ii acorda in mod traditional o atentie sporita, locatarul de la Champs Elysee nu poate. Pentru simplul motiv ca nu va fi inteles de opinia publica. Da, Putin va trebui sa raspunda la intrebari, dar formulate astfel incat, aprecia presa franceza, -nimeni sa nu se simta jignit-.
Tema cecena
Pentru ca, explica la randul lui -Kommersant-, -Chirac va fi extrem de politicos-. De altfel, analistii occidentali sunt de parere ca Putin a fost chemat la Paris din amabilitatea presedintelui francez. Ceva de genul, -stim ca Rusia este atacata din toate partile, criticata de toti si aratata cu degetul. Tocmai de aceea trebuie sa aratam Rusiei ca nu a ramas singura, ca mai are inca prieteni si ca nu este cazul sa se autoizoleze-. Dar nedumeririle si intrebarile sporesc cu fiecare zi. Stilul autoritar al lui Putin, ingradirea tot mai accentuata libertatilor fundamentale, coruptia tot mai profunda, absenta oricarei reforme sociale, tensiunile din relatiile Rusiei cu vecinii – sunt chestiuni care-i fac pe liderii occidentali sa se infioare. Eliminarea brutala a liderului separatist Aslan Mashadov de catre serviciile speciale ruse a sporit, in ochii comunitatii internationale, urgenta identificarii unei solutii politice pentru Cecenia. Prin urmare, indemna -Liberation-, ajunge cu amabilitatile. Este cazul ca Putin sa afle adevarata parere a Occidentului despre el si despre modul sau de a conduce Rusia.
Prietenia s-a sfarsit
Si, completau analistii rusi, -nimeni nu trebuie sa-si faca probleme din cauza unei eventuale reactii din partea Moscovei-. Desigur, estimau observatorii, -se vor gasi destule voci, mai ales printre deputatii fideli Kremlinului, care vor ridica tonul, amintind lumii ca Rusia ramane o putere nucleara, dar <furia> Moscovei se va opri aici-. Putin stie ca fara Chirac, Schroder si, poate Zapatero, daca va fi convins de cei doi, nu se va descurca. Pe de alta parte, exista interese comune. Franta si Rusia sunt membrii permanenti ai Consiliului de Securitate, Spania si Germania viseaza la un loc in acest club mondial select. Nu trebuie uitate apoi proiectele energetice existente intre Franta, Germania si Rusia. Printre altele, Chirac este foarte nerabdator sa primeasca din partea lui Putin unda verde pentru participarea firmei Total la compania rusa a gazelor naturale, Novatek. Mai mult, Chirac, Schroder si Zapatero vor clarificari legate de politica Moscovei in fostul spatiu sovietic. Fiind vorba, inainte de toate, de Transnistria. Concluzia nu poate fi decat una singura: vremea prieteniei fara de nori a luat sfarsit; nu va mai exista niciodata un parteneriat egal, pentru ca atat Parisul, cat si Berlinul au acum pretentii fata de Moscova.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















