Pe vremuri, radio-ul ne oferea doar teatru -la microfon-. Nu era putin: ascultat, de obicei, in intuneric, cu urechea lipita de aparat, orchestratia savanta a sunetelor te facea sa visezi. Fonoteca -de aur- pastra pe banda vibratiile, formantii vocilor unor mari actori, unii demult disparuti; imaginatia construia decoruri pe care nici o reprezentatie normala nu le-ar fi indraznit. Teatrul radiofonic nu este un succedaneu de spectacol, ci o arta autonoma. Asa cum filmul mut a transfigurat restrictiile tehnice intr-o estetica a tacerii, el a facut invizibilul sa sporeasca densitatea textului rostit.
Radioul a anticipat demult ideea de proiect teatral, atat de pretuita astazi. Ignorand limitarile impuse de existenta unei trupe stabile, a reunit, deseori, distributii ideale. In era audiovizualului si a multimedia, Teatrul National Radiofonic nu putea insa ramane pe loc, chiar daca locul era confortabil. Sub conducerea onorifica a Catalinei Buzoianu si aceea efectiva a lui Attila Vizauer, a inceput reinnoirea, chiar reinventarea lui. Coborat din eter in spatiul tangibil, teatrul radiofonic si-a sacrificat o parte din mister, pentru a dobandi vizibilitate. Valorificand avantajul de a putea lucra pe baza de proiecte, a propus spectacole in spatii neconventionale, astfel alese incat sa faca sonoritatea lui speciala sa reverbereze.
Un spectacol despre rezistenta din vremea comunismului a fost organizat la Memorialul Sighet, un altul la Muzeul Taranului Roman. Un eveniment major se petrece la Biserica Lutherana, unde se joaca Brand de Ibsen. Primpreotul Emil Olteanu a trecut peste prejudecata conform careia teatrul submineaza credinta. Daca in strainatate unele biserici au fost convertite definitiv in spatii teatrale – ca, de pilda, St-Luke din East-Village, New-York -, la Biserica Lutherana, zilele devotiunii catre divinitate alterneaza cu cele ale devotamentului pentru teatralitate.
Ibsen este relativ ocolit de regizori, care, dintre nordici, il prefera pe Strindberg. Extravaganta psihologica, grotescul tragic, ricanarile celui din urma ii stimuleaza mai mult decat meditatia de o logica incordata a celui dintai. Se joaca, desigur, Nora (Casa cu papusi), insistandu-se, uneori excesiv, asupra consonantelor dintre piesa si feminismul de azi. Ocolirea altor lucrari majore se datoreaza nu atat perimarii formei dramatice, cat inconfortabilui nonconformism al autorului, care deranjeaza normele corectitudinii politice. Este greu, intr-o epoca a celebrarii valorilor democratice, sa joci Un dusman al poporului. Cei antrenati sa lucreze in echipa gusta cu dificultate Constructorul Solness. Dar cel mai greu este ca, dupa ce laicitatea a alungat credinta din spatiul public, iar toleranta a devenit valoare suprema, sa te apuci sa joci Brand.
Piesa a fost si ramane provocatoare. Este povestea tragica a unui pastor protestant, care-si asuma credinta fara rezerve, trecand peste orice slabiciune a lui sau a celorlalti. Contrar ganditorului antic, caruia nimic din ce-i omenesc nu-i era strain, Brand tinteste la depasirea umanului, prin calcarea in picioare a oricarei complicitati. Sfanta este doar constructia spirituala, in fata careia palesc orice alte legaturi: dintre mama si fiu, om si societate, sot si sotie, tata si copil. Ca idealist eroic, Brand trezeste imaginatia femeilor iesite din comun, de aceea Agnes il urmeaza. O face spre nefericirea ei, caci isi va vedea copilul sacrificat, in numele misiunii pe care eroul si-o asuma pana la capat. Brand refuza sa-si vada mama pe patul de moarte, distantandu-se brutal de compromisurile si de cupiditatea ei. In tratativele cu primarul, insista pentru construirea unei biserici mandre, in locul unor institutii terestre, care au, orisicat, utilitatea lor. Fara sa vrei, gandul te poarta la controversa legata de Catedrala Neamului. Brand este inrudit cu intelectualii fanatici ai lui Camil Petrescu. El este posedat insa de furoarea credintei, nu de pasiunea ideologica, nici de dilema morala.
Ambitia tinerei regizoare Ilinca Stihi de a aborda un asemenea text este de admirat. S-a concentrat asupra textului, a lucrat minutios cu actorii, facand astfel ca versurile sa sune clar si incisiv, iar mesajul sa treaca spre public, in toata limpezimea lui aspra. A insistat asupra relatiilor dintre personaje, subliniind contrastele, dar si afinitatile dintre ele. Nu a acordat insa prea multa atentie aspectelor vizuale ale spectacolului. Spatiul este folosit fara inventivitate, iar jocul de scena este banal. O exceptie reusita este aparitia unui personaj pe un pat rulant. Spectacolul prilejuieste un mare rol lui Gheorghe Visu. Emaciat si esentializat, lipsit insa de orice rigiditate, actorul are tinuta unui mare romantic, dublat de un mare lucid. Irina Petrescu pune o bogatie de nuante in rolul mamei pragmatice, combinand in mod savant suferinta latenta cu inteligenta evidenta. Adrian Titieni si Ion Siminie aduc in scena aplombul rezonabilitatii, in timp ce Ioana Calota si Constantin Cojocaru fac perceptibil haosul instinctualitatii. Interpretarea lui Adrian Vancica face un interesant racord cu tema eminesciana a contrastului dintre Hyperion si Catalin. Nu in ultimul rand, datoram profesionalismului Luizei Mateescu sonorizarea de buna calitate tehnica a spectacolului.
Brand de Henrik Ibsen. Spectacol al Teatrului National Radiofonic la Biserica Lutherana din Bucuresti. Regie, adaptare si coordonator de proiect: Ilinca Stihi. Distributia: Gheorghe Visu (Brand), Ana-Ioana Macaria (Agnes), Irina Petrescu (Mama), Adrian Titieni (primarul), Constantin Cojocaru (omul), Ion Siminie (doctorul), Ioana Calota (Gerd), Adrian Vancica (Einar), Simina Siminie (femeia).
Spectacolul Un tramvai numit Popescu, al Teatrului National Radiofonic, dupa texte ale regretatului poet Cristian Popescu, se desfasoara chiar intr-un tramvai, inchiriat de la RATB si decorat cu fantezie. Tramvaiul, cu actori si spectatori cu tot, pleaca in fiecare duminica la ora 15.00 de la piata Sf. Gheorghe si se intoarce tot acolo, dupa un parcurs sinuos prin Mihai Bravu, Colentina, Tei, Fundeni, Viitorului, cartiere mai putin familiare obisnuitilor Caii Victoriei si ai marilor bulevarde. Titlul parafrazeaza Un tramvai numit Dorinta de Tenessee Williams, numai ca tramvaiul din New Orleans ajungea intr-o fundatura, in timp ce tramvaiul din Bucuresti se invarte in cerc. Tramvaiul 26, cu traseu circular, l-a inspirat pe Cristian Popescu, care le dadea tuturor intalnire -in orice vagon-, intr-un vers ramas emblematic. Dupa el, viata nu este o calatorie cu sens si capat, ci un traseu circular absurd, un -cerc vicios-. Viata nu are -mod de intrebuintare-, ca la Georges Perec, nu este -un peron-, ca la Octavian Paler. Pentru Cristian Popescu, ea este un tramvai care se roteste in van.
In tramvai incape intreaga familie Popescu, fiecare cu mecanica lui sufleteasca si cu dramul sau de nebunie. Acolo se celebreaza nunta Poetului cu Arta, Arta Popescu, se-ntelege. Scenariul lui Gavriil Pinte porneste de la expozitia sistematica a personajelor, culmineaza cu scena nuntii intre Poet si Arta, apoi cam lancezeste in lamentatii metafizice. Extrem de reusita este dublarea personajelor cu marionete, realizate de Roxana Ionescu din obiecte heteroclite, combinate inventiv, ca in arta lui Kienholz. Actorii nu se lasa dezorientati de clatinarea tramvaiului si folosesc cu arta si imaginatie spatiul restrans de joc, dintre scaune. Tramvaiul face senzatie, iar trecatorii, chiar si aceia neobisnuiti cu joaca, privesc cu bunavointa jocul care le trece, efemer, prin fata.
Insolitul experimentului ridica probleme pe care regizorul Gavriil Pinte nu pare a le fi analizat pana la capat. Este prima data cand, intr-un spectacol, decorul – un decor citadin, foarte pitoresc – se deplaseaza continuu dincolo de ferestrele tramvaiului, in partea opusa spatiului de joc. El nu mai este fundal, ca intr-un ambient static, oricat de neconventional ar fi acesta, ci spectacol alternativ, care ameninta sa distraga atentia de la jocul actorilor. Rezolvarea optima cerea o corelare pe cat posibil mai buna intre traseul tramvaiului, pe de o parte, si continutul, respectiv tonalitatea episoadelor, pe de alta parte. Lasand lucrurile la voia hazardului, acesta se razbuna si aduce dincolo de geamuri tot soiul de curiozitati, deturnand atentia publicului de la ceea ce i s-a pregatit cu grija catre ceea ce i se ofera spontan: de la spectacolul Artei lui Popescu, catre spectacolul strazilor lui Bucur. Muzica de chef, excelent interpretata de Gheorghe Draghici, contrasteaza benefic cu inregistrarea Ciacconei de Bach, dar alternantele dintre ele nu sunt suficient de riguros gandite.
Actorii au spontaneitate, verva, farmec. Mihai Marinescu, in rolul poetului, reuseste cel mai bine momentele de elan mistic. Nu are insa pitorescul provocator al personajului intruchipat. Silvia Codreanu, care a realizat ea insasi un excelent spectacol dupa opera lui Cristian Popescu, compune cu farmec si umor inteligent rolul matusii Adina. Ea reuseste cel mai bine interactiunea cu spectatorii si pune excelent in valoare amestecul de tragic si derizoriu, caracteristic autorului. Liliana Pana da un contur apasat personalitatii accentuate a partenerei poetului, sugerand cu gratie logodna acestuia cu Arta si cu Moartea. Adrian Anghel, in rolul bunicului, confirma talentul care i-a fost deja remarcat. Bogdana Darie, Anne-Marie Ziegler, Simona Popescu si Catalin Panaite sunt vioi, adecvati, agreabili, dar nu memorabili.
O plimbare cu tramvaiul numit Popescu este un prilej binevenit de reflectie asupra relatiei noastre cu timpul si locul in care traim.
Un tramvai numit Popescu. Spectacol al Teatrului National Radiofonic dupa opera lui Cristian Popescu. Scenariul si regia: Gavriil Pinte. Scenografia: Roxana Ionescu. Distributia: Mihai Marinescu (poetul), Silvia Codreanu (Adina), Anne-Marie Ziegler (Mama), Catalin Panaite (Tatal), Liliana Pana (Arta, logodnica), Bogdana Darie (bunica), Simona Popescu (sora), Adrian Anghel (bunicul), la vioara Gheorghe Draghici.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
