Home În Lume Primul caz de antrax in afara SUA – Kenya

Primul caz de antrax in afara SUA – Kenya

DISTRIBUIŢI

Patru membri ai unei familii keniene au fost expusi bacilului antraxului, continut intr-o scrisoare provenind din Statele Unite. Aceasta a fost expediata in data de 8 septembrie si a fost primita in Kenya abia o luna mai tarziu, a anuntat ministrul sanatatii, Sam Ongeri. Doua alte scrisori cu pulbere alba, dintre care una primita la complexul Natiunilor Unite din Nairobi si expediata cu timbrul Pakistanului, erau ieri in curs de examinare.

Sediul Adunarii Nationale din Paris, evacuat

O alerta a fost declansata, ieri dimineata, la intrarea principala a Adunarii Nationale din Paris, in urma descoperii unui praf suspect intr-un plic, au anuntat surse din cadrul Camerei Inferioare a Parlamentului. Trei angajati ai Adunarii, care erau de fata in momentul deschiderii plicului, au fost transportati la spital pentru analize. In urma acestei alerte, a fost interzis accesul vehiculelor in cladire – Palatul Bourbon – situat in apropierea Senei, in cel de-al saptelea arondisment. Biroul in care a fost gasit plicul a fost inchis, iar mai multe vehicule ale Politiei au fost trimise la fata locului.

Alerta la Ministerul german al Mediului

Un plic continand pulbere alba a fost descoperit ieri la sediul Ministerului german al Mediului, a anuntat Politia. Scrisoarea a fost trimisa serviciilor competente pentru expertizare. Psihoza antraxului s-a amplificat in Germania, in ultimele zile, dupa ce plicuri suspecte au fost depistate la Cancelaria de la Berlin si la Ministerul de Externe.

Plic cu praf alb in redactia -El Pais-

Opt persoane au fost spitalizate preventiv, miercuri, la Madrid, dupa descoperirea unui plic continand un praf alb, suspect, in redactia cotidianului -El Pais-. Angajatii cotidianului au fost pusi sub observatie. Cei trei angajati care au intrat in contact direct cu plicul vor fi supusi unor examene amanuntite si vor urma un tratament adecvat. Rezultatele acestor examene medicale vor fi cunoscute in 48 de ore.

Doua scrisori suspecte in China

Doua scrisori suspectate ca ar fi contaminate cu bacilul antraxului au fost descoperite in China, una dintre ele fiind adresata unui angajat al unei firme americane, a anuntat ieri Ministerul chinez al Afacerilor Externe. -Una dintre aceste scrisori era adresata unui angajat chinez al unei companii americane. Materia suspecta se afla intr-o carte de propaganda a sectei Falungong, intitulata ?çQuan Xia?ê-, a precizat ministrul chinez de externe, Sun Yuxi. Acesta a adaugat ca Guvernul acorda o mare importanta acestei chestiuni, fiind intreprinse o analiza a substantelor, precum si un proces de dezinfectie.

Panica si in Thailanda

Autoritatile medicale thailandeze vor analiza 16 noi scrisori care ar putea contine bacilul antraxului. -Avem nevoie de 24 de ore pentru teste asupra celor 16 scrisori noi-, a declarat ieri directorul general al Departamentului de Stiinte Medicale, Narongsak Angkasuwapala, intr-un interviu televizat. Cele 16 scrisori au fost interceptate de Posta din Bangkok si erau adresate unor companii precum Unilever, Thai Airways International, Toyota, Bangkok Bank, Petroleum Authority din Thailanda, unui inalt responsabil din Politie, unei televiziuni si unui calugar budist renumit.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.