Home Special Microferma de la Halchiu

Microferma de la Halchiu

DISTRIBUIŢI

Petre Drugan, din comuna Halchiu, judetul Brasov, si-a injghebat, prin propriile puteri, o microferma. Impreuna cu sotia si cu cei doi fii ai sai, creste 32 de vaci si peste 60 de porci. In perioadele cand are mai mult de lucru, angajeaza zilieri care ii ajuta la munca. -Ma ocup de cand ma stiu de cresterea animalelor. Pe vremea lui Ceausescu aveam trei scroafe, ai caror purcei ii vindeam particularilor. Mai cresteam trei vaci si taurasi, pe care ii vindeam la abator, pentru ca legea nu ne dadea voie sa ii comercializam in alt fel-, ne-a povestit Petre Drugan.

Dupa Revolutie, Petre a primit inapoi pamantul pe care l-au detinut parintii lui si, in plus, a mai luat teren si in arenda. A ajuns sa detina 27 de hectare. -Am folosit pamantul pentru culturi de furaje pentru animale, adica porumb siloz si sfecla-de- zahar-, a precizat gospodarul. Astfel, el si-a permis sa mareasca efectivul de animale, o parte dintre acestea ajungand sa fie vanduta in Grecia. Halchianul nu s-a multumit numai cu faptul ca si-a recuperat pamantul. El si-a cumparat, cu timpul, si utilajele agricole de care avea nevoie pentru a-l lucra. Astfel, acum el are doua tractoare si accesoriile necesare pentru a obtine rezultate optime din munca pamantului. -Imi lipsesc numai combina de treierat si cea de recoltat cartofi-, ne-a mai spus Petre Drugan. Pentru a asigura hrana animalelor pe timpul verii, Drugan si-a facut propria pasune, separata de cea a comunei. -Pasunea mea se afla la 700 de metri de casa, in timp ce, pana la pasunea comunala sunt cam cinci kilometri. Vitele nu dau lapte daca sunt purtate in fiecare zi pe un drum atat de lung-, sustine micul fermier.

Desi obtine in medie 255 de litri de lapte in fiecare zi, folosind o mulgatoare automata, producatoul este nemultumit de pretul mic pe care i-l ofera fabricile de lapte. -Primim de la Prodlacta Brasov cam 4.500 de lei pe litru. Pretul este total insuficient, pentru ca nu acopera nici pe departe valoarea furajelor consumate de animale-, sustine gospodarul. Cu toate acestea, Drugan recunoaste ca productia mare compenseaza, partial, pierderile. -Castigul nostru nu este enorm de mare, dar, cu toata seceta de anul trecut, nu am lucrat in pierdere-, ne-a destainuit acesta. In ceea ce priveste cresterea porcilor, micul intreprizator ne-a spus ca vinde toti purceii care ajung la varsta de sase-sapte luni, adica la o greutate de 110-120 de kilograme. Desi afacerea sa este prospera, fermierul considera ca micii producatori agricoli sunt descurajati de catre stat. -Ar trebui ca toate utilajele agricole sa aiba preturi accesibile. Eu am avut noroc atunci cand mi-am cumparat primul tractor. Am dat pe el numai noua milioane de lei. Acum, cand pretul unui tractor ajunge la 120 milioane de lei, nu stiu ce taran isi poate permite sa dea atatia bani-, a mai spus Petre Drugan. Intreprinzatorul este impotriva utilizarii ingrasamintelor chimice, pentru ca acestea, spune el, -afecteaza in mod negativ fertilitatea pamantului si, prin produsele agricole, sanatatea cetatenilor-. De aceea, el nu foloseste decat ingrasaminte naturale. In ciuda tuturor greutatilor, Petre Drugan a reusit sa isi porneasca si sa isi dezvolte propria afacere, la Halchiu.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.