Din greseala, doi lucratori de la Sectia 2 de Politie Constanta au reusit sa descopere o instalatie artizanala folosita pentru sustragerea de combustibil. Astfel, o patrula care efectua o panda in apropierea Oborului din municipiul Constanta a observat pe camp doua persoane care au reusit sa dispara datorita intunericului. Efectuand o scotocire a zonei, cei doi agenti de politie sau impiedicat de un furtun din plastic de culoare verde. Intrucat intre timp societatea Conpet a anuntat politiei o scadere importanta a presiunii, semn ca se fura combustibil in acel moment, a fost solicitata o echipa operativa care s-a deplasat la fata locului, iar in urma decopertarii furtunului pe o distanta de 25 metri, s-a constatat ca acesta era ingropat in sol la doar 25 de centimetri adancime, fiind situat la o distanta de circa doi km de conducta de transport motorina a SC Conpet SA, care este pazita de jandarmi. Reprezentantii Petrotrans au mai evidentiat ca furtunul este relativ nou, iar pamantul care acoperea instalatia era proaspat decopertat pe o portiune de aproximativ 70 de cm, nefiind gasite urme de produs petrolier. Imediat, la o parcare cu plata pentru TIR-uri a fost descoperit un capat al unui furtun asemanator celui gasit pe camp de colegii lor. Parcarea apartine societatii Garant, iar la momentul perchezitiei se aflau doua cisterne folosite pentru transportul combustibilului. Politistii vor incerca sa afle daca masinile erau folosite pentru transportul motorinei furate si daca patronul de la Garant este implicat in aceasta afacere. Potrivit specialistilor de la Conpet, prin instalatia artizanala se putea sustrage aproximativ 80 de tone de motorina pe ora.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















