Home În Lume Nu se schimba strategia militara din Afganistan

Nu se schimba strategia militara din Afganistan

DISTRIBUIŢI

Dupa mai multe critici exprimate zilele trecute cu privire la efectele actiunii militare din Afganistan – care pare sa nu dea rezultate concrete dupa trei saptamani de bombardamente -, presedintele SUA, George W. Bush, a declarat ca nu va schimba strategia militara din Afganistan. -Avem o strategie pe care o aplicam. Apreciem sugestiile, insa pentru moment, pentru a ne duce la bun sfarsit misiunea, strategia noastra este de a ne utiliza fortele pentru a distruge apararea talibanilor si taberele de antrenament ale organizatiei Al-Qaida-, a declarat Bush.

Bombardamente si de Ramadan

Secretarul american al apararii, Donald Rumsfeld, a indepartat, in termeni foarte clari, ipoteza suspendarii, pe perioada Ramadanului, a campaniei militare americane in Afganistan, informeaza AFP.

-Se pare ca talibanii si organizatia Al-Qaida (care apartine liderului fundamentalist Ussama bin Laden) nu vor lua vacanta in aceasta perioada-, a declarat Rumsfeld intr-o conferinta de presa de la Pentagon. -Ei au ucis mii de americani si de cetateni ai inca vreo 50-60 de tari si au jurat ca vor continua atacurile. Avem obligatia de a apara poporul american si intentionam sa lucram cu perseverenta in acest sens-, a explicat el. -Istoria ne arata ca, de cate ori a fost razboi, acesta a continuat si in timpul Ramadanului- (luna de post musulman, care incepe anul acesta pe 17 noiembrie), a mai precizat Rumsfeld.

-Alianta Nordului lupta de cinci ani, fara intrerupere, impotriva talibanilor. Razboaiele din Orientul Mijlociu au continuat, si ele, in timpul Ramadanului, la fel ca si numeroase alte conflicte dintre tarile musulmane sau dintre acestea si tari nemusulmane-, a mai afirmat Rumsfeld.

La randul ei, si Marea Britanie a indepartat ipoteza unei pauze in bombardamente pe timpul Ramadanului, asa cum au cerut numeroase voci din lumea arabo-musulmana. -Ultima persoana care s-ar putea prevala de protectie in numele religiei este Ussama bin Laden, care si-a manjit mainile cu sangele a mii de oameni nevinovati-, a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului britanic.

De teama noilor atentate, America schimba politica de imigrare

Presedintele american, George W. Bush, a mai anuntat ca intentioneaza sa inaspreasca serios conditiile de imigrare in SUA pentru a preveni noi atentate pe teritoriul american si pentru a impiedica patrunderea potentialilor teroristi, relateaza AFP. -Vom pune in functiune o celula de criza pentru urmarirea teroristilor straini si pentru a nu permite transformarea acestui pamant al libertatii in locul de actiune al celor care vin in tara noastra pentru a-i ataca pe concetatenii nostri-, a declarat Bush, referindu-se la atentatele din 11 septembrie din New York si Washington.

La finalul unui prim Consiliu de razboi intrunit la Casa Alba, presedintele a prezentat noua institutie creata, Consiliul pentru securitate interna, alcatuit din secretarii trezoreriei, apararii, justitiei, sanatatii si transporturilor, precum si din directorii CIA si FBI.

Bush a subliniat ca nu este vorba de stoparea imigrarii. -Imigrantii legali sunt bineveniti (…) Noi incurajam oamenii sa viziteze America, sa studieze sau sa munceasca (…) Dar nu-i vrem pe cei care vin sa-i atace pe americani si vom fi foarte stricti in acordarea vizei si foarte atenti la comportamentul celor care ne intra in tara-, a continuat presedintele.

Potrivit surselor din interiorul Casei Albe, una dintre obligatiile nou-createi celule de criza va fi sa faca recomandari pentru modificarea politicii de imigrare americana.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.