După modelul secuilor, cred că și noi, oltenii, am putea cere autonomia tot pe criterii etnice. Conform unor izvoare istorice, oltenii ar proveni din urmașii Legiunii a IV-a Iudaica, venită la nordul Dunării odată cu cucerirea Daciei de către Imperiul Roman. Prin urmare, rădăcinile oltenilor se pierd undeva în Orient, motiv ce ne-ar putea determina să cerem autonomie teritorială pe criterii etnice. Muică, și ce republică am avea! Capitala, bineînțeles la Craiova, cel mai mare oraș din Bănie, iar pe steag ne-am putea pune prazul, cel mai reprezentativ simbol al oltenilor. Problemele ar putea începe abia după aceea, că, așa cum li s-a cam dus buhul, oltenii sunt mai șmecheri din fire și-ar vrea toți să fie șefi. Dar ce mai la deal, la vale, după modelul secuilor am avea mari șanse de reușită. Și acest exemplu s-ar putea multiplica la toate regiunile din România. Rezultatul final, zero, pentru că dincolo de a te bate cu pumnul în piept că ești autonom alte beneficii nu există. Singurii care probabil ar avea un câștig economic din treaba asta ar fi bănățenii, având în vedere gradul crescut de investiții străine în vestul țării. În rest, aceleași probleme, poate mai multe, având în vedere faptul că banii pentru educație, sănătate etc vin totuși de la nivel central. Și-atunci, vă spun eu, decât oltean sărac în republica prazului, mai bine român într-o țară unită!
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















