Dupa 10 luni de cercetari, ancheta in cazul Soniei Luca, fosta secretara-sefa la Liceul Pedagogic, a intrat in linie dreapta. Asta, dupa ce ieri procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau au intocmit rechizitoriul si au inaintat dosarul care o priveste pe Sonia Luca, fiind acuzata de luare de mita, fals intelectual, fals, uz de fals si distrugere de inscrisuri oficiale.
Procurori au emis pe numele Soniei Luca si un mandat de arestare preventiva de 30 de zile, mandat care nu a putut fi insa pus in aplicare, deoarece fosta secretara-sefa a disparut de la domiciliu. Surse din cadrul Parchetului ne-au declarat ca, in aceasta situatie, ea a fost data in urmarire generala si prin Interpol, deoarece se presupune ca ar fi fugita in Anglia. Oricum, cele 30 de zile de arest preventiv intra in vigoare din momentul in care Sonia Luca va fi retinuta. Pana atunci, dosarul va ajunge in instanta, unde Sonia Luca va fi cercetata in lipsa pentru acuzatiile ce i se aduc. In cazul in care instanta o va gasi vinovata pentru toate acuzatiile, ea risca o pedeapsa cuprinsa intre trei si 12 ani de inchisoare, cat reprezinta pedeapsa pentru cea mai grava infractiune, cea de luare de mita, la care se vor adauga alte sporuri pentru celelalte capete de acuzare, in cazul in care instanta va hotari acest lucru.
Industrie de diplome false
Reamintim ca fosta secretara-sefa a Liceului Pedagogic a dezvoltat, in numai cativa ani, o adevarata industrie de diplome si acte false. Totul a inceput in luna februarie a acestui an, de la o adresa a Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Mehedinti, adresata ISJ Bacau, prin care se cereau lamuri cu privire la situatia scolara a unui anumit Dan Stefan, care la incadrarea pe post de invatator a prezentat o adeverinta de absolvire a Scolii Postliceale -Dimitrie Cantemir- din Bacau. Adeverinta care s-a dovedit a fi un fals fabricat de Sonia Luca, in conditiile in care elevii de la Postliceala amintita au sustinut examenul de selectie si de absolvire la Liceul Pedagogic.
O data firul prins, au iesit la iveala alte doua diplome de Bacalaureat falsificate, eliberate de Luca pe numele Liliana Roiu, respectiv Claudia Buinceanu. Roiu a reusit astfel sa intre in posesia diplomei de maturitate, desi a terminat doar 11 clase la Liceul Teoretic din Roznov, in anul scolar 1999-2000 fiind retrasa de la cursuri. In ceea ce o priveste pe Claudia Buinceanu, aceasta este o fosta eleva a Liceului Pedagogic, exmatriculata in clasa a X-a. Luca si-a mai trecut in cont si falsificarea adeverintei de Capacitate a elevei Ana Maria Munteanu, absolventa a Scolii -Al.I. Cuza-, careia i-a marit notele obtinute la examenul cu pricina, pentru a-i favoriza admiterea la Pedagogic.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















