Atente la orice miscare a secretarului de stat Condoleeza Rice, cu ochii pe mimica fetei, intorcand fiecare cuvant pe toate fetele si cautand sensul ascuns al frazelor rostite, mass-media moscovite au trecut fugitiv peste intrevederea de la Kremlin cu presedintele Putin. In rest, totul a decurs conform asteptarilor: Rice a spus ce a avut de spus, cu tact, ba chiar delicatete, alternand critici usturatoare cu laude, e adevarat, rezervate.
Condy si-a inceput ziua de ieri, ultima a deplasarii la Moscova, cu o vizita la redactia postului de radio -Eho Moskvi-. In interviul acordat in direct redactorului sef al institutiei, Valentin Venediktov, un respectat comentator de politica externa, ea a parcurs, practic, intreg palmaresul problematic din relatiile celor doua state. Rusia are capacitatea necesara de a dezvolta democratia fara sa recurga la revolutie, dupa modelul Ucrainei, Georgiei, Kirgizstanului si Moldovei, a spus Rice pentru -Eho Mosckvi-. -Nu ne ingrijoreaza viitorul Rusiei, el poate fi foarte luminos-, a adaugat seful diplomatiei de la Casa Alba, venit sa puna la punct ultimele detalii ale summitului americano-rus de luna viitoare. O misiune de care ambele parti s-au achitat in mod stralucit, potrivit propriilor ei estimari.
Partener strategic
-SUA nu doresc sa restranga influenta Rusiei in spatiul postsovietic. Pentru noi totul este nu ca un joc unde cineva pierde, iar altcineva invinge, ci ca un joc unde toti au sanse de victorie, cand la granitele Rusiei se creeaza state infloritoare si dezvoltate din punct de vedere economic-, a explicat Rice, o excelenta specialista in sovietologie. Rusia, a adaugat fostul consilier prezidential pe probleme de securitate nationala, ramane -un partener strategic- al Washingtonului, in special in -lupta impotriva terorismului-, dar si in -eforturile de neproliferare a armelor de distrugere in masa. Consideram Rusia un partener strategic in rezolvarea problemelor regionale, precum cele din Balcani sau din Orientul Mijlociu-, a subliniat Rice. -Rusia nu este un inamic strategic. Statele Unite nu sunt impotriva Rusiei-, a insistat Rice, cu doar cateva ore inainte de primirea de la Kremlin.
Presa, arme, NATO
Pentru ca la conferinta de presa, unica, de altfel, care a marcat sfarsitul discutiilor cu omologul sau, Serghei Lavrov (foto), Condoleezza Rice sa aminteasca, printre altele, ca -SUA nu sunt singura tara nelinistita de modul in care este respectata independenta presei in Rusia-. Moscova, a raspuns Lavrov, este gata sa -dezbata acest subiect cu SUA, dar vrem exemple concrete de incalcare a libertatii presei-. Ne-am exprimat ingrijorarea legata de -vanzarea de armament catre America Latina, in special catre Venezuela-, a spus Rice. -Cooperarea militara cu Venezuela nu contravine acordurilor internationale-, a replicat Lavrov. Odata agenda de lucru epuizata, Condoleezza Rice si-a luat ramas bun de la gazde, indreptandu-se spre Vilnius, la reuniunea ministeriala NATO, care propune sa decida graficul de aderare a Ucrainei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















