-Stolen Life- – un film interzis in China, tara in care a fost realizat – a fost desemnat cel mai bun film la Festivalul Tribeca, fondat de Robert De Niro dupa atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, pentru a revitaliza cartierul new-yorkez Manhattan, transmite BBC online. Regizoarea Li Shaohong a primit Premiul Fondatorilor din mainile actorului Robert De Niro si a spus ca spera ca filmul ei sa primeasca -unda verde pentru ca publicul din China sa-l poata vedea-. -Stolen Life- este o poveste despre dragoste si pierderi in viata unui student. Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Cees Geel pentru filmul olandez -Simon-, in timp ce Felicity Huffman a fost considerata cea mai buna actrita in filmul -Transamerica-, unde joaca rolul unui transsexual.
-El Perro Negro: Stories from the Spanish Civil War-, o co-productie Olanda-Ungaria, si-a adjudecat premiul pentru cel mai bun documentar, in timp ce Jeff Zimblast si Matt Mochary au plecat acasa cu titlul de cei mai buni realizatori de documentar, datorita filmului lor despre cartierele mizere din Rio de Janeiro, -Favela Rising-. Festivalul Tribeca si-a castigat deja un loc pe calendarul cinematografic anual, atragand multe vedete. Printre membrii juriului s-au numarat actritele Whoopi Goldberg si Teri Hatcher, scriitorul Tom Wolfe si vedeta pop Sheryl Crow.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















