La capatul unei campanii electorale negative, plina de acuzatii legate de participarea Marii Britanii la razboiul din Irak, cetatenii se vor indrepta, maine, spre sectiile de votare. Ultimele sondaje demonstrau ca Partidul Laburist al lui Tony Blair va castiga detasat alegerile, in ciuda faptului ca popularitatea premierului a avut de suferit.
Partidul Laburist al premierului Tony Blair se mentine in frunte in cadrul sondajelor de opinie organizate in Marea Britanie, in perspectiva alegerilor legislative din 5 mai, transmit agentiile internationale de presa. Totusi, o treime din alegatori au declarat ca inca nu s-au decis pe cine sa voteze. Deocamdata, in sondajul publicat ieri, la Londra, Partidul Laburist detine 39 la suta din intentiile de vot, iar Partidul Conservator, 29 la suta. 36 la suta din subiectii chestionati au declarat insa ca ar putea sa-si schimbe optiunile pana in ziua alegerilor. Problema razboiului din Irak nu ocupa decat pozitia a 11-a intre principalele preocupari ale electoratului. Cu toate acestea, familia soldatului britanic care a murit, duminica, in Irak, a anuntat ca vrea sa dea in judecata guvernul, acuzatia fiind -crime de razboi-.
Opozitia a pierdut teren
Partidul Conservator, care la un moment dat a urcat in sondaje pana la o diferenta de doua procente, a pierdut brusc din populariate, saptamana trecuta, cand liderul Michael Howard (foto) a lansat un atac virulent la adresa lui Tony Blair. Presedintele Partidului Conservator l-a facut mincinos pe premierul britanic, afirmand ca -Blair a mintit in privinta Irakului si poate minti si pentru a castiga alegerile-, ceea ce s-ar putea sa fi deranjat o parte a electoratului mai in varsta. Chiar membri influenti ai Partidului Conservator au fost nemultumiti de limbajul dur folosit de Howard. Singurul electorat in crestere certa pare a fi cel al liberal-democratilor, insa acestia se situeaza de-abia pe pozitia a treia, la diferenta destul de mare de laburisti si conservatori si, prin urmare, nu au sanse de a modifica datele problemei.
Sistemul de vot
Regatul Unit este impartit in 646 de circumscriptii geografice – si in fiecare este ales un parlamentar, transmite BBC. In Anglia sunt 529, in Scotia 59, in tara Galilor 40 si in Irlanda de Nord 18. In fiecare circumscriptie se organizeaza un singur tur de scrutin. Partidele politice britanice pot castiga o majoritate parlamentara substantiala pe baza unei minoritati a votului national total. Este chiar posibil ca un partid sa obtina mai putine voturi, la nivel national, decat un partid rival, si cu toate acestea sa aiba in final mai multi parlamentari. Explicatia sta in modul de distributie a voturilor in circumscriptii. Un partid a carui sustinere numerica este puternic concentrata in cateva zone va avea probabil o performanta mai slaba decat un partid a carui baza de sustinere este distribuita mai echilibrat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















