
Aproximativ 15 la sută dintre elevii bucureșteni din clasele a VII-a și a VIII-a care au susținut tezele cu subiect unic în primul semestru au obținut note cu 2 și 3 puncte mai mari decât cele de la evaluările curente, potrivit analizei efectuate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București la solicitarea Ministerului Educației ca urmare a suspiciunilor de fraudă. Analiza inspectoratului a arătat însă că au existat și elevi care au luat la tezele cu subiect unic și note mai mici cu 2 sau 3 puncte față de cele din clasă. Astfel, la limba și literatura română, dintre cei 26.342 de elevi de la ambele clase care au dat tezele la această materie, au obținut note mai mari cu 3 sau cu aproape 3 puncte un număr de 1.043 elevi, iar cu 2 puncte – 3.001 elevi. Note mai mici cu 3 sau aproape 3 puncte au avut 376 de elevi, iar cu 2 puncte – 2.403 elevi. Un număr de 19.519 elevi au obținut la teze note mai mari sau mai mici cu 1 punct sau egale cu cele de la evaluările curente. La teza la matematică, dintre cei 26.349 de elevi care au participat la aceasta, au avut note mai mari cu 3 sau aproape 3 puncte un număr de 946 de elevi, iar diferențe de 2 puncte au fost înregistrate pentru 2.915 elevi. Note cu 3 sau aproape 3 puncte mai mici au obținut 795 de elevi, iar cu 2 puncte – 2.455 de elevi. La 19.238 de elevi, notele au fost mai mici sau mai mari cu un punct ori egale cu cele de la clasă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















