Home În Lume -Arafat nu a facut destul-

-Arafat nu a facut destul-

DISTRIBUIŢI

Presedintele palestinian, Yasser Arafat, nu a depus inca destule eforturi pentru a-i aresta pe activisti si pentru a restabili credibilitatea palestiniana, necesara reluarii negocierilor, a declarat ministrul israelian de externe, Shimon Peres, citat de AFP.

Arafat a exploatat pana acum -intr-o maniera foarte partiala- pauza in operatiunile militare israeliene care i-a fost acordata, a declarat Peres postului de radio public israelian Kol Israel (Vocea Israelului).

-I-am spus lui Yasser Arafat ca are acum o pauza si trebuie s-o exploateze pentru a restabili credibilitatea palestiniana necesara reluarii negocierilor-, a precizat Peres.

Declaratii asemanatoare au fost facute si de surse din cadrul armatei israeliene. Conflictul cu palestinienii continua, sustin sursele citate, si pare sa fie de lunga durata. In ciuda presiunilor militare si diplomatice din ultima vreme, Autoritatea Palestiniana nu pare sa fie dispusa sa-si schimbe strategia. Sursele militare sustin ca se mentin in continuare avertismentele cu privire la posibile noi atentate. Arestarile efectuate de Politia palestiniana nu-i conving pe israelieni. Numarul mare de detinuti din randul miscarilor Hamas si Jihadul Islamic nu au facut decat sa ingreuneze situatia din zonele palestiniene, in conditiile in care oficialii israelieni sustin ca cei arestati nu sunt si cei cautati si ceruti de Guvernul de la Tel-Aviv. Pe de alta parte, situatia din zonele palestiniene este extrem de delicata datorita revoltei deschise a membrilor Hamas si Jihadul Islamic fata de arestarile dispuse de Arafat.

Armata israeliana a reluat bombardamentele

In replica la ineficienta lui Arafat, ieri dimineata a fost declansata o noua actiune militara israeliana in orasul Gaza. 18 persoane au fost ranite intr-un bombardament care a vizat cartierul general al Politiei palestiniene.

Seful serviciului de urgenta al spitalului Al-Shifa al orasului Gaza a declarat ca 18 persoane au fost ranite, dupa ce la inceput anuntase ca 15 persoane -ranite de schije de bombe- erau la spital -intr-o stare grava, dar nu critica-.

El a adaugat ca peste 10 persoane, majoritatea femei si copii, erau in stare de soc si primeau ingrijiri.

Avionul israelian a lansat asupra cladirii Politiei doua bombe de 400 de kilograme in doua reprize.

Conform unor surse militare israeliene, cartierul general al Politiei palestiniene din Gaza adapostea o fabrica de obuze de mortiera.

-Cartierul general al Politiei palestiniene, bombardat vineri in zori de aparatele noastre la Joazat, cartier din sudul orasului Gaza, adapostea o fabrica de obuze de mortiera-, a declarat sursa citata. -Nu mai putin de opt obuze de mortiera au fost lansate in cursul noptii de joi spre vineri asupra unor obiective israeliene in acest sector-, a precizat aceeasi sursa.

Noile evenimente intervin dupa esecul tentativei de mediere intre israelieni si palestinieni din partea sefului diplomatiei egiptene, Ahmed Maher.

La revenirea sa la Cairo, Maher a anuntat esecul misiunii sale in Israel, afirmand ca intrevederile sale cu oficialii statului evreu -nu au dus la o convergenta de puncte de vedere-, relateaza AFP. -Nu este un secret ca discutiile nu au dus la convergenta punctelor noastre de vedere-, a declarat Maher pentru ziaristi.

Ministrul egiptean a efectuat, joi, o vizita-surpriza in Israel, in cursul careia a avut intrevederi cu premierul israelian Ariel Sharon si apoi cu presedintele palestinian Yasser Arafat la Ramallah (Cisiordania).

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.