Aproape 50 milioane de morti este pretul platit de omenire in cel mai sangeros razboi al mileniului trecut. Europa a marcat ieri 60 de ani de la capitularea Germaniei naziste, in 1945. Aflat in Olanda, presedintele Statelor Unite, George Bush, a omagiat -sacrificiul imens- al soldatilor americani care si-au dat viata pentru democratie pe batranul continent si a subliniat ca actiunea lor a permis ca pacea sa triumfe. La Paris, seful statului francez, Jacques Chirac, a prezidat ceremoniile comemorative, depunand o jerba la mormantul Soldatului Necunoscut. La Berlin, cancelarul Gerhard Schroder a tras un semnal de alarma impotriva neonazismului, afirmand ca Germania, -un membru respectabil al comunitatii internationale-, a muncit mult pentru a -sterge rusinea de pe obrazul tarii-.
Pentru cateva ore, Moscova va fi astazi centrul lumii. 54 de sefi de stat si de guvern si trei fosti demnitari, printre care si ex-regele Romaniei, Mihai I, se reunesc in capitala Rusiei pentru ceremoniile dedicate Zilei Victoriei. O data controversata pe plan european, fiecare dintre actorii principali ai evenimentelor de acum 60 de ani venind cu propria lui versiune. Astfel, anglo-saxonii fac referire la 7 mai 1945, cand a fost, de fapt, semnat actul de capitulare, francezii evoca 8 mai, data incetarii efective a luptelor, iar rusii prefera momentul final al predarii, eveniment consumat la 9 mai, la Berlin.
Tot mai singura
Unde dai si unde crapa! Cam asta a iesit din intentia presedintelui Vladimir Putin de a face din 9 Mai o zi a maretiei Rusiei. In cele 12 luni care au trecut de la anuntul facut in acest sens de liderul de la Kremlin, fostul spatiu sovietic cunoscuse experienta unei singure -revolutii de catifea-, cea a trandafirilor din Georgia. De atunci insa schimbari s-au produs in Ucraina, in Republica Moldova. In plus, stilul dictatorial al lui Putin a condus la o cvasiizolare a Rusiei, tot mai criticata, mai evitata si mai misterioara. Tot mai singura ramane Moscova si printre vechii ei aliati din fostul teritoriu al URSS. Si nimic nu-l mai ajuta acum pe Putin sa-si repare greselile. Cum, cu regret, scria presa rusa: -Putin nu stie sau poate nu vrea sa iasa din marasmul situatiei-.
Buchet de reprosuri
Astazi, Putin si, implicit, Rusia vor fi din nou puse la zid. Desigur, la invitatia lui Putin au raspuns majoritatea mai marilor lumii. Presedintii George Bush, Jacques Chirac, cancelarul Gerhard Schroder, primul-ministru al Japoniei, Jonichiro Koizumi. Dupa un refuz initial, au acceptat deplasarea ucraineanul Viktor Iuscenko si modoveanul Vladimir Voronin. Dupa un accep initial, s-a razgandit georgianul Mihail Saakasvili. Nici printre liderii baltici nu a existat unanimitate de opinie in privinta participarii la ceremoniile de la Moscova, onorate doar de presedintele Letoniei, Vaira Vike-Freiberg. Aceeasi presa rusa scria, zilele trcute, tot cu amaraciune ca, -printre oaspeti, putini vor fi cei care au adus in bagaj doar urari. Cei mai multi se prezinta in fata lui Putin cu un buchet de pretentii, reprosuri si amenintari-.
Eforturi zadarnice
Intr-adevar. Dincolo de solemnitatea momentului, de semnificatia lui si de impactul asupra opiniei publice, adunarea de astazi din capitala rusa va oferi participantilor ocazia de a mai pune ceva la cale, de a lamuri unele din aspectele neclare ale relatiilor de colaborare, bi sau multilaterale, de a aranja noi jocuri pe marea tabla de sah a politicii mondiale. Ieri, Putin a convocat un summit neoficial al CSI. Reuniunea a durat peste doua ore, un record in materie. Dar si un triumf pentru cei prezenti, in special pentru Iuscenko si Voronin. Se spune ca discutiile au fost deschise si ca fiecare si-a -varsat oful-. In orice caz, adresandu-se ziaristilor, Iuscenko a precizat ca -discutiile privind viitorul CSI vor continua-. Ceea ce inseamna ca sfarsitul acestei structuri suprastatale nu este departe. Maine se va desfasura summitul Rusia – UE. Nu se va semna nimic. Vor fi definitivate -foile de parcurs- pentru cele patru -spatii comune de cooperare-.
Protectie americana
Inainte de a ajunge, ieri dupa-amiaza, la Moscova, Bush s-a oprit la Riga, de unde a promis tarilor baltice ca le va proteja impotriva Rusiei. Pe acest fundal, el a cerut Letoniei, Lituaniei si Estoniei sa duca mai departe -lectia democratiei-, contribuind la prefacerea fostului spatiu sovietic. Si a indemnat conducerea la Kremlin la o regandire a comportamentului sau. De la Moscova, Bush pleaca la Tbilisi. Interesant itinerariu: Riga, Moscova, Tbilisi. Dar mesajul a fost corect receptionat la Kremlin: Rusia trebuie, o data pentru totdeauna, sa inteleaga ca epoca dictaturilor s-a incheiat, ca nu exista dominati si dominatori. Ceea ce s-a intamplat in urma cu 60 de ani, spunea, la randul lui, Gerhard Schroder, nu trebuie sa se mai repete. Sa invatam lectia trecutului, indemna cancelarul german.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















