
Ministerul Educației și Tineretului din Republica Moldova a organizat recent, la Chișinău, Conferința Internațională "Calitatea învățământului – Teoria și practica utilizării Tehnologiilor Informaționale și Comunicaționale în Educație". La conferință au participat miniștri ai educației, factori de decizie din mediul politic, reprezentanți ai instituțiilor de învățământ și ai mediului academic precum și experți în eLearning din Moldova, România, Rusia, Franța, Bulgaria, Azerbaijan, Armenia, Estonia, Lituania, Ukraina, Albania, Cipru, Letonia și Georgia.
SIVECO Romania a fost principalul sponsor al evenimentului. Reprezentând un nume de referință pe piața serviciilor educaționale, SIVECO Romania oferă soluții care vin în întâmpinarea nevoilor elevilor și profesorilor, fiind o companie care promovează excelența în educație. România este considerată un nume de referință pe harta mondială a învățământului asistat de calculator din 2005.
Atunci, la World Summit for Information Society, pentru prima dată, o companie din țara noastră – SIVECO Romania a primit Premiul I, iar lecțiile interactive AeL, disponibile în toate școlile din România, au fost desemnate "cel mai bun conținut educațional din lume" într-o competiție la care au participat peste 20.000 de proiecte din 168 de țări.
Pe măsură ce importanța educației și a cunoștințelor specializate își consolidează poziția în societatea modernă, țările din spațiul pan-european și CSI pun din ce în ce mai mult accent pe dezvoltarea și promovarea unor soluții alternative, la sistemul clasic de învățământ. Informatizarea educației reprezintă un proces continuu în cadrul reformei învățământului în vederea construirii unei autentice economii bazate pe cunoaștere.
"Cunoștințele de bază în utilizarea calculatorului sunt esențiale pentru societatea de azi. Și totuși, nu tehnologiile utilizate ajută la creșterea calității nivelului educațional, ci metodele pedagogice moderne care reușesc să implice elevii în crearea propriei cunoașteri. Soluțiile de eLearning și lecțiile interactive vin astfel să sprijine dezvoltarea unui sistem de învățământ modern", a declarat Florin Ilia, Vice President Commercial Division, SIVECO Romania.
Principalele subiecte abordate în cadrul conferinței au vizat: impactul implementării TIC asupra calității educației, pregătirea cadrelor didactice pentru utilizarea TIC în procesul de învățământ, precum și necesitatea instruirii profesorilor pentru predarea informaticii și tehnologiilor informaționale în învățământul general. Un alt subiect important pe lista de discuții l-a constituit necesitatea utilizării softurilor educaționale în învățământul secundar general.
În cadrul conferinței, Radu Jugureanu, AeL eContent Manager în cadrul SIVECO Romania, a susținut prezentarea "eLearning – componente didactice".
În cadrul prezentării a fost susținută importanța aplicării metodelor pedagogice moderne concomitent cu utilizarea soluțiilor de eLearning, iar ca aplicație au fost prezentate lecții electronice AeL, produse de SIVECO Romania, câștigătoare a numeroase premii internaționale.
Concluziile desprinse la finalul conferinței confirmă faptul că s-au făcut pași importanți în introducerea TIC în educație, dar etapa de tranziție către societatea cunoașterii nu s-a încheiat. Au fost înregistrate succese pe linia dezvoltării bazei științifice, a metodologiei pedagogice și a dezvoltării de soluții multimedia interactive destinate învățării asistate de calculator.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















