Home În Lume Phenian ameninta, Tokio si Beijing se cearta

Phenian ameninta, Tokio si Beijing se cearta

DISTRIBUIŢI

Intr-o noua tentativa de a forta mana Occidentului, santajandu-l cu amenintari de genul -stai putin sa trag-, Coreea de Nord nu a exclus posibilitatea ca, in caz de pericol la adresa securitatii ei nationale, sa recurga la lovituri preventive impotriva SUA. In acelasi timp, dupa anularea in ajun de catre premierul chinez a unei intalniri cu omologul sau japonez, presa nipona a deplans ieri degradarea relatiilor dintre Tokio si Beijing, acesta din urma exprimandu-si, la randul sau, nemutumirea fata de atitudinea conducatorilor din Tara Soarelui rasare.


La Tokio, jurnalele de stanga l-au invinuit, in primul rand, pe premierul Junichiro Koizumi, pentru refuzul de a renunta la pelerinajul sau la cotroversatul sanctuar patriotic Yasukuni. Intentii declarate in repetate randuri, ceea ce a trezit nemultumirea, chiar furia autoritatilor de la Beijing. Nervozitatea a ajuns la astfel de cote, incat viceprim-ministrul Wu Yi si-a anulat intrevederea cu seful guvernului nipon, scurtandu-si, totodata, voiajul in Japonia, reaprinzand, prin acest gest rar, tensiunile dintre cele doua puteri.

Regrete

-Spre marele nostru regret, in contextul vizitei lui Wu Yi in Japonia, responsabili ai acestei tari au evocat, in numeroase randuri si cu diferite ocazii, tema deplasarii la sanctuarul Yasukuni, ceea ce contravine eforturilor depuse deja pentru ameliorarea raporturilor bilaterale-, a afirmat purtatorul de cuvant al diplomatiei de la Beijing, Kong Quan. -China este foarte nemultumita de situatia creata-, a insistat el.

Etica diplomatica

-China a uitat bunele maniere-, a venit, prin vocea ministrului educatiei, Nariaki Nakayama, reactia Japoniei. -Comportamentul lor este total strain etichetei diplomatice. Si el nu face decat sa contribuie la revitalizarea sentimentelor anti-chineze-, a estimat, pe de alta parte, titularul internelor si comunicatiilor, Taro Aso. Koizumi a respins sistematic criticile Chinei si ale sud-coreenilor vizavi de pelerinajele sale la sanctuarul cu pricina, nedorind ca refuzul sau sa fie interpretat drept o slabiciune din partea sa, de -a i se dicta ce sa faca din afara-.

Controversatul sanctuar

Sunt deja patru ani de cand premierul se duce cel putin o data pe an la acest monument dedicat celor 2,5 milioane de soldati japonezi cazuti la datorie, incepand cu razboiul civil din 1853, printre care figureaza 40 de criminali de razboi condamnati de Aliati dupa 1945. Sapte dintre acestia au fost spanzurati. Situat in plin centrul capitalei nipone, sanctuarul este considerat de adversarii lui drept un simbol al militarismului Japoniei imperiale.

Forta si iar forta

Pe acest fundal de incordare, survenit intre Tokio si Beijing, regimul de la Phenian s-a gandit sa mai incinga putin atmosfera. -America trebuie sa inteleaga ca nu are numai ea dreptul de a recurge la lovituri preventive-, si-au exprimat punctul de vedere conducatorii celui mai ermetic stat al lumii. Ca de obicei, mesajele, cel de fata fiind replica la asa-numitul -plan 8022-02-, elaborat de expertii de peste Ocean si care prevede lansarea unui atac armat asupra Coreei de Nord, au fost trimise prin intermediul presei. -La forta vom raspunde cu forta, asta este pozitia noastra ferma-, au precizat ziarele.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.