Reprezentantii Gaz de France, grup care incepand de ieri este actionarul majoritar la societatea de distributie a gazelor naturale Distrigaz Sud, sustin ca introducerea abonamentului la gaze in functie de consum este necesar, autoritatile din Romania ramanand sa decida daca va mai fi introdus sau nu.
Ieri, noul director general al Distrigaz Sud, Bernard Arnaud, a precizat ca prin abonament sunt favorizati atat societatea, cat si consumatorul prin netezirea facturii anuale. -Abonamentul nu trebuie vazut ca o taxa, ci ca o parte fixa, precum costurile de distributie, si care permite societatii de distributie sa-si faca meseria-, a declarat Arnaud. Totodata, secretarul de stat din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, Victor Alesandru, a precizat ca pentru prima perioada de reglementare, adica trei ani, costurile si tarifele de distributie vor fi recunoscute de autoritatea de reglementare intr-o proportie de 85% din total. In ceea ce priveste salariatii, directorul Distrigaz Sud a precizat ca nu vor avea loc disponibilizari in perioada imediat urmatoare, explicand ca si-au luat obligatia ca, in termen de cinci ani, sa mentina acelasi numar de salariati. Compania franceza a achitat suma de 128 miliooane de euro pentru pachetul de 30% din actiuni, respectiv 128 milioane de euro pentru majorarea de capital. Pe langa aceste sume, la sfarsitul lunii iunie, se va decide daca statul roman va mai primi bani de la grupul francez sau va da, in cazul in care datoriile societatii s-au majorat de la semnarea contractului din luna octombrie 2004.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















