Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, si omologul sau chinez, Hu Jinato, au condamnat, saptamana trecuta, tentativele de -dominare in afacerile internationale-, facand aluzie la Washington. La summitul statelor din Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai din aceasta saptamana, Asia Centrala a strans randurile si a acceptat includerea, cu statut de observatori, a Indiei, Pakistanului si Iranului. Mai mult, participantii au cerut americanilor stabilirea unui calendar al retragerii trupelor coalitiei din Afganistan. Iar in fata acestor miscari in forta pe scena Asiei, Statele Unite nu puteau ramane nepasatoare. Drept care secretarul de stat Condoleezza Rice pleaca intr-un nou turneu prin statele asiatice, ce include China, Thailanda, Japonia si Coreea de Sud. In perioada 8-13 iulie, seful diplomatiei americane va aborda subiecte sensibile pentru Washington, mai ales dupa recentele evolutii politice. Surprinzator este ca la sfarsitul lui iulie este programat summitul ASEAN, unde Rice nu are nici cea mai vaga intentie sa ajunga. Departamentul de Stat a anuntat deja ca adjunctul sau, Robert Zoellick, va reprezenta SUA la reuniunea statelor din sud-estul Asiei. In schimb, Rice ajunge vineri in China, pentru a doua oara in ultimele patru luni. -Statele ASEAN vor fi foarte dezamagite de absenta doamnei Rice. Este clar ca Beijingul isi dezvolta puterea spre Asia de sud-est, iar ASEAN cauta o formula pentru contrabalansarea cresterii influentei Chinei-, este de parere John Tkacik, analist la Heritage Foundation. Fara a tine cont de problemele micilor -tigri- asiatici, Rice isi va concentra intalnirile pe strangerea legaturilor cu marile puteri din Asia, dar si pe gasirea unei modalitati de a convinge Coreea de Nord sa se intoarca la masa negocierilor privind dezarmarea nucleara. Purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, Sean McCormak, a mai anuntat ca lupta impotriva terorismului, refacerea Asiei dupa tsunami sau cooperarea economica vor fi alte subiecte de pe agenda Condoleezzei Rice.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















