Presedintele George W. Bush a avertizat ca va concedia orice membru al administratiei sale implicat in dezvaluirea identitatii vreunui agent CIA, gest considerat infractiune federala in SUA. -Daca cineva comite o astfel de fapta, nu va mai lucra in echipa mea-, a subliniat seful Casei Albe. -Acum este in curs o ampla ancheta-, a mentionat Bush, adaugand ca -in presa subiectul a fost intens dezbatut, dar cred ca ar fi mai bine ca lumea sa astepte incheierea anchetei inainte de a trage concluzii. Si eu voi face acelasi lucru-. Pe de alta parte insa, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Scott McClellan (foto), a evitat sa raspunda la intrebarile jurnalistilor legate de posibila demitere a consilierului prezidential Karl Rove, vinovat de scurgerea de informatii legate de identitatea unui agent CIA. Totusi, a subliniat McClellan, -toti cei care lucreaza la Casa Alba beneficiaza de intreaga incredere a presedintelui-. Cu alte cuvinte, pana la terminarea anchetei, Rove ramane in functie, in ciuda acuzatiilor de incalcare a legii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















