Home Economic-Financiar Creditul neguvernamental a crescut în iulie pentru a patra lună consecutiv

Creditul neguvernamental a crescut în iulie pentru a patra lună consecutiv

DISTRIBUIŢI

Se dezgheață creditarea?

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a ajuns în iulie la 216 miliarde de lei, cu 1,1% mai mare în termeni nominali față de luna anterioară și cu 4,5% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor BNR. În termeni reali, creșterea soldului a fost de 1,5% față de luna anterioară.
Pe monede, împrumuturile acordate în lei au urcat cu 1% în termeni nominali față de luna precedentă și cu 1,8% comparativ cu perioada similară a anului precedent. Creșterea s-a datorat creditelor pentru firme, care au urcat cu 1,9% față de iunie și cu 8,2% față de nivelul din iulie 2010.
Soldul creditelor pentru gospodăriile populației a rămas neschimbat față de iunie și a fost cu 5,2% mai mic față de cel din iulie anul trecut.
La creditele în valută au fost înregistrate creșteri în ambele sectoare. Astfel, pe partea gospodăriilor populației, împrumuturile au avansat cu 1,4% față de iunie și cu 6,2% față de perioada similară a anului trecut.
Persoanele juridice au împrumutat cu 0,9% mai mult față de luna anterioară și cu 8,2% peste nivelul din iulie 2010.
Creditul guvernamental a înregistrat o scădere lunară de 4,6% în iulie, la 64,16 miliarde lei, dar a fost cu 16,7% mai mare față de nivelul raportat în aceeași perioadă a anului trecut.
În ceea ce privește economisirea, depozitele companiilor și populației au urcat în iulie cu 1,7% comparativ cu iunie și cu 5,5% față de aceeași lună din 2010, la 177,21 miliarde lei, pe fondul creșterii plasamentelor în moneda națională.
În luna analizată, depozitele în lei ale firmelor și gospodăriilor au crescut cu 2,2% raportat la iunie și cu 11,1% comparativ cu iulie anul trecut, la 116,44 miliarde lei, în timp ce plasamentele în valută au crescut cu 0,7% față de luna anterioară, dar au scăzut cu 3,7% comparativ cu iulie 2010, la 60,77 miliarde lei (exprimate în euro au crescut cu 0,5%, pånă la 14,33 miliarde euro).
Defalcat, depozitele în lei ale populației au crescut comparativ cu iunie cu 1,8%, pånă la 67,85 miliarde lei. Față de iulie anul trecut, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 9,5% 4,5% în termeni reali).
În același timp, plasamentele în lei ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) s-au majorat cu 2,7% comparativ cu iunie, pånă la 48,58 miliarde lei. La 30 iulie 2011, depozitele în lei ale companiilor erau mai mari cu 13,4% (8,2% în termeni reali) față de iulie anul trecut.
În ceea ce privește economiile în valută, exprimate în lei, acestea au crescut în iulie, față de aceeași lună din 2010, cu 1,9% în cazul populației (exprimate în euro au urcat cu 2,1%), la 40,15 miliarde lei, și s-au diminuat cu 13,1% în cazul persoanelor juridice (-12,9% exprimate în euro), la 20,61 miliarde lei.
Comparativ cu iunie, în iulie, depozitele populației au crescut cu 1,1%, iar cele ale companiilor s-au redus cu 0,3%.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.