Home În Lume Lukasenko s-a pus rau cu toata lumea

Lukasenko s-a pus rau cu toata lumea

DISTRIBUIŢI

Din punctul in care s-a ajuns, drum de intoarcere nu exista. In orice caz, nu in relatiile dintre Belarus si Polonia, care au atins cotele unui adevarat razboi rece. Dupa ce si-a rechemat ambasadorul sau la Minsk, Varsovia ameninta ca-l va declara persona non grata pe reprezentantul diplomatic al presedintelui Lukasenko in Polonia. Cat priveste noul scandal cu Moscova, aici lucrurile pot lua o turnura uluitoare.

Surprize nebanuite ascund coincidentele in politica. Hai sa-i zicem ca soarta a vrut ca, pe fondul conflictului dintre Varsovia si Minsk, sa se incinga spiritele si pe axa Moscova – Minsk. Desigur, pentru o mare parte a opiniei publice, Lukasenko este un protejat al omologului sau de la Kremlin, Vladimir Putin. De altfel, insusi Lukasenko se crede atat de bun prieten cu Putin, incat se considera intangibil. Se pare ca lucrurile nu sunt asa. Este, printre altele, mesajul transmis de noul ambasador al Moscovei in Republica Belarus, Dmitri Aiatkov. -Lukasenko nu trebuie sa uite ca Rusia este Rusia, iar Belarus este Belarus. Putin este Putin, iar Lukasenko este Lukasenko. Si ca nimeni nu-l tine in brate-, a avertizat Aiatkov. Ce inseamna asta? Ca Putin pregateste debarcarea lui Lukasenko? De ce nu, scria ieri presa rusa. Ostilitatea afisata de Polonia a creat, de fapt, conditiile care permit ca Belarus, vezi Lukasenko, sa fie -incoltit- din toate partile. Se stie insa ca Lukasenko nu poate fi urnit din fotoliul prezidential cu una, cu doua. Este nevoie de Rusia. Care actioneaza ca atare, se pare. Posibil, estima mass-media, in baza unei intelegeri tacite cu UE: renunt la Lukasenko, dar vreau un om care sa fie fidel Mosovei si mai amabil cu Occidentul. Evolutia de pana acum a situatiei confirma scenariul.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.