Mai nimic nu i-a reusit in ultimul timp presedintelui Vladimir Putin, aflat intr-o interminabila pierdere de imagine in interiorul si exteriorul tarii. Iar august a fost mereu pentru liderul rus o luna nefasta. Suficient de amintit in acest sens esuarea submarinului Kursk cu 119 marinari la bord si seria actelor teroriste de anul trecut, culminate cu luarea de ostatici de la Beslan.
Ce surprize va mai oferi luna lui gustar, ramane de vazut. In orice caz, inceputul respecta traditia: doua scandaluri succesive (cu SUA, dupa difuzarea de catre un post de televiziune a unui interviu cu seful separatistilor ceceni, Samil Basaev, inamicul numarul unu al Moscovei, si cu Polonia, dupa ce un grup de copii rusi a fost batut) promit sa-i faca viata amara lui Putin. Prin urmare, se anunta o perioada fierbinte: divergetele cu Polonia au toate sansele sa transforme relatiile Moscovei cu UE intr-un dialog al surzilor cu mutii, apropierea de China, in general ofensiva diplomatica lansata de Rusia in spatiul asiatic a starnit deja ingrijorare peste Ocean, iar jocul de-a -soarecele si pisica- practicat in relatia cu Republica Moldova in privinta Transnistriei are darul de a arunca in aer comunitatea internationala. Un labirint fara iesire. Ca si cum Putin s-ar fi impiedicat in propriile-i ite, cazand in capcanele intinse altora. Pe acest fundal, devine dificil de descifrat declaratia lui Putin de ieri, cand, la o conferinta de presa, a afirmat, referindu-se la posibilitatea unui al treilea mandat ca, -Poate as vrea, dar Constitutia nu-mi permite-. O gluma? Sau pur si simplu dorinta de a-i pune pe altii pe jar? Un lucru este cert: cuvintele nu vor face decat sa-i coboare si mai mult cota de popularitate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















